Actualitate

Zeci de cruci şi monumente funerare din Cimitirul municipal au fost distruse (FOTO)

Poliţiştii bistriţeni au început duminică la prânz o anchetă, după ce 29 de cruci şi monumente funerare din Cimitirul municipal al oraşului situat pe strada Tărpiului au fost găsite rupte sau distruse în dimineaţa aceleiaşi zile. Autorii au fost identificaţi: doi copii de 14 şi 15 ani.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sârb, a declarat că duminică, în jurul orei 08.29, un bărbat din Bistriţa a apelat serviciul de urgenţă 112, pentru a sesiza faptul că în Cimitirul municipal de pe strada Tărpiului, mai multe cruci sunt căzute şi distruse.

“Poliţiştii care au ajuns imediat la faţa locului au constatat că sunt deteriorate 29 de cruci, din care 17 prezintă urme de distrugere, celelalte fiind căzute la pământ. Se fac cercetări în vederea stabilirii cercului de suspecţi şi a împrejurărilor în care s-au comis faptele. Poliţiştii au folosit şi câinele de urmă”, a declarat Crina Sârb.

Ea a mai spus că, săptămâna trecută, alte 12 cruci au fost distruse în acelaşi fel.

„Alte 12 cruci au fost distruse săptămâna trecută, dar, din păcate, nu am reuşit să găsim făptaşii”, a declarat Crina Sârb.

Potrivit sursei citate, poliţiştii îi caută pe vinovaţi pentru a-i cerceta pentru distrugere.

“Vorbim despre distrugere, nu de profanare de morminte. Aşa am încadrat noi fapta întrucât ne-am dat seama la faţa locului că autorii au trecut pe aleile dintre morminte, au dat cu piciorul şi au lovit crucile care au căzut la pământ. Considerăm profanare atunci când se fac şi înscrisuri sau alte lucruri care ar putea necinsti un mormânt”, a declarat Crina Sârb.

În cazul în care Poliţia va găsi făptaşii, le va întocmi dosar penal pentru distrugere, sancţiunea fiind închisoarea de la o lună la trei ani sau amendă.

Printre crucile care au fost distruse a fost şi cea a familiei Baba care a investit 4500 de lei numai în placa de marmură neagră pe care scria numele celui decedat şi al soţiei acestuia, încă în viaţă.

„Am dat 4500 de lei numai pe piatra funerară. Acum e ruptă, la pământ. Nu ştiu cine ne va despăgubi”, a declarat Eugenia Baba.

Cimitirul municipal de pe strada Tărpiului este administrat de Primăria Bistriţa care nu poate fi transă însă la răspundere pentru că nu a asigurat paza decât dacă familiile celor decedaţi se vor constitui parte civilă într-un proces.

ACTUALIZARE

Au fost identificaţi suspecţii principali pentru comiterea infracţiunii de distrugere a unor monumente funerare din incinta Cimitirului Ortodox de pe strada Tărpiului, respectiv B. A. de 15 ani  şi D. R. de 14 ani, ambii din Bistriţa, informează IPJ.

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că B.A. împreună cu P.M, ambii de 15 ani din Bistriţa sunt principalii suspecţi ai înfracţiunii de distrugere comisă în acelaşi cimitir în data de 18/19 august, rămasă iniţial cu autori necunoscuţi.

Ei sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de distrugere.

         

3 comentarii

  • Se aude in targ ca politia a folosit caini de urma. Acestia au condus spre faimoasele realizari ale domnului primar: blocurile sociale din apropierea cimitirului. Cum si puscaria e in apropiere…

  • Ar trebui luata hotararea, in regim de urgenta, de a imprejmui, ingradi perimetrul cimitirului si de a monta camere video de supraveghere – de asemenea, de a incheia, tot in regim de urgenta, un contract cu o firma de paza si protectie, gen BGS, Forta Zero, etc… Se cumuleaza sume importante din taxele percepute de catre Administratia Cimitirului – ar trebui luate, de indata, si masuri adecvate, in consecinta, pentru a stopa, pe viitor, genul acesta de distrugeri. Altfel, orice huligan va putea, din nou, patrunde in perimetrul cimitirului, iar regretabilele distrugeri se vor putea repeta.

    A bon entendeur, Salut!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.