Actualitate

Anchetă la Centrul de Recuperare Beclean după ce un tânăr a suferit o fractură

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud au făcut o anchetă la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Tineri cu Handicap Beclean după ce la începutul lunii un tânăr internat aici, Nicolae Sergiu Tinca, în vârstă de 26 de ani, a căzut fracturându-şi şoldul, el fiind internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa abia după două săptămâni.

Potrivit unui raport întocmit de şefa Centrului, Ana Maria Cîndea, tânărul a fost diagnosticat din 2007 cu handicap grav, întârziere mentală severă, tulburări grave de comportament şi infecţie HIV, iar în 2012 a fost internat în centrul de la Beclean. În data de 3 iulie a.c. la ora 22.00, el a fost găsit în curte fiind accidentat la şold şi frunte, a fost transportat la UPU Beclean unde medicul de gardă i-a prescris tratment local şi i-a recomandat efectuarea unei radiografii. În data de 6 iulie, s-a solicitat medicului de familie trimitere pentru efectuarea radiografiei, aceasta arătând că tânărul a suferit o fractură de col femural  stâng compensată.

Potrivit raportului menţionat, medicul de familie a recomandat repaus şi un tratament care să ajute la închiderea fracturii şi să îi aline durerea. Îngrijorată că starea tânărului nu se îmbunătăţeşte, şefa Centrului a cerut după 10 zile părerea unui ortoped căruia i-a arătat radiografia tânărului, iar acesta din urmă a cerut încă o radiografie de control pentru a putea exprima o părere pertinentă.

În 20 iulie, s-a cerut radiografia de control, dar biletul de trimitere al medicului de familie a fost refuzat la cabinetul de radiologie din lipsă de fonduri. Cu toate acestea, radioografia s-a făcut contra cost, dar nu s-a oferit interpretarea ei. Dosarul medical al tânărului a fost trimis la Spitalul Judeţean de Urgenţă, iar marţi, 21 iulie, tânărul a fost internat la spital fiind însoţit de un infirmier din partea centrului care să îl supravegheze. Tot marţi s-a făcut şi o anchetă pentru a se afla de ce a durat atât de mult până tânărul a ajuns sub supravegherea specialiştilor.

O echipă formată din Doina Sigmirean şi Radu Scripa de la AJPIS, respectiv dr. Emanuela Pintea, reprezentanta DSP, a verificat situaţia tânărului, procedurile privind situaţiile deosebite şi modul de respectare a acestora, dar şi veridicitatea situaţiei prezentată în raport.

„Suspiciunea de cădere provocată sau accidentală de la etajul întâi a fost infirmată ca urmare a vertificărilor personalului, lovirea survenind ca urmare a unei căderi accidentale. Măsurile luate au constat în transportul al UPU Beclean în vederea examinării şi anunţarea conducerii cu privire la incident, nefiind constatată încălcarea procedurii operaţionale privind notificarea evenimentelor deosebite. Unitatea medicală a concluzionat că nu e necesară direcţionarea către un serviciu de specialitate, beneficiarul fiind redat centrului”, se arată în raportul întocmit de echipa de control formată din Doina Sigmirean şi Radu Scripa.

Tot aici se menţionează că aspectele medicale au fost verificate de dr. Emanuela Pintea, reprezentanta DSP, care a constatat că pacientului i s-a recomandat de UPU Beclean „repaus la pat şi supraveghere permanentă”, ceea ce s-a şi întâmplat. „În momentul efectuării controlului, Nicolae Tinca a fost examinat de medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, însă, având în vedere deficienţele funcţionale, a avut nevoie de supraveghere permanentă asigurată de personalul CRRNHT şi a avut un comportament de respingerea serviciilor”, se mai arată în raport.

Potrivit echipei de control, „nu au fost constate forme de abuz sau neglijare din punctul de vedere al acordării serviciilor în cadrul CRRNTH, activităţile fiind conforme cu recomandările medicale şi legislaţia în vigoare. Nu a fost pusă în pericol viaţa beneficiarului în urma incidentului, iar conform filmului radiologic, tânărul are o fractură de col femural stângă compensată”.

Nicolae Tinca s-a născut în ianuarie 1989 în Reghin, judeţul Mureş şi are domiciliul în Pintic, comuna Teaca. Ambii părinţi sunt decedaţi. În Centrul de Recuperare de la Beclean a fost internat în 2012.

Sursa foto: Beclean Press

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.