Actualitate Sănătate

Anchetă la Şcoala „Mihai Eminescu” Năsăud după ce 12 copii au făcut alergii posibil de la un câine

Conducerea Şcolii Gimnaziale "Mihai Eminescu" Năsăud a început, miercuri, o anchetă internă după ce 12 copii de clasa a VI-a au făcut alergie şi au ajuns la spital cu erupţii pe piele. Cinci dintre ei au avut nevoie de injecţii, spune directorul şcolii Mărioara Secheli, potrivit căreia copiii ar fi dus în clasă un căţel, iar cei care s-au jucat cu el ar fi acuzat stări de rău.

Incidentul s-a petrecut miercuri în pauza mare când dirigintele unei clase a VI-a a anunţat conducerea şcolii că 12 copii dintre cei 28 care fac parte din această clasă au erupţii pe piele şi au nevoie de îngrijiri medicale.

Directorul şcolii, prof. Mărioara Secheli (foto), a declarat pentru Timp Online, că pe copii îi „mânca pielea”.”Le-au apărut pete roşii pe mâini, pe gât. Au venit împreună cu dirigintele la direcţiune, iar medicul şcolar pe care l-am apelat eu telefonic nu era în localitate. Eu am decis să-i ducem la spital ca să nu fie vreo problemă. Acolo i-au văzut medicii, le-au dat câte o tabletă, iar la cinci dintre ei le-au făcut injecţii, fireşte după ce am anunţat părinţii. Încă nu ştim exact de la ce au făcut aceste alergii. Doamna Marcela Sârb de la Direcţia de Sănătate Publică a venit la noi, s-a uitat la materialele de curăţenie pe care le folosim. Toate materialele sanitare sunt în termene de valabilitate. Cauza ar putea fi un căţeluş pe care un copil l-a adus în clasă. Nu-mi dau seama cum au intrat cu el în şcoală. Noi vom face joi o anchetă să aflăm cum stau lucrurile şi cum au adus ei căţelul în şcoală”, a spus Secheli.

Ea a adăugat că doar o parte dintre copii au făcut alergii, cei care au pus mâna pe căţel. „Cei care nu au nimic spun că nu au umblat cu căţeluşul fiindcă ar fi avut pureci. O parte dintre copii s-au întors să-şi ia ghiozdanele şi m-am uitat la ei atent să văd dacă mai au ceva. Nu mai aveau nimic. Vă daţi seama că nu i-ar fi lăsat medicii de la spital să plece dacă erau într-o stare gravă. Oricum, doamna de la DSP e aici, a vertificat materialele sanitare, nu sunt probleme. Mai rămâne să verificăm şi situaţia cu căţeluşul joi când vin toţi copiii”, a adăugat Mărioara Secheli.

Potrivit sursei citate, e posibil ca respectivul căţel să fi fost dat cu vreo substanţă împotriva paraziţilor. „O fetiţă mi-a spus că avea pureci căţelul şi de-asta nu a pus ea mâna pe el. Acest lucru nu îl vom putea şti până joi când discutăm cu toţi copiii din clasă. Nu am aflat cum a ajuns căţelul în clasă fiindcă noi am fost foarte agitaţi să-i trimitem la spital şi am spus că vom continua ancheta joi.  Nu era câine vagabond. Din primele dioscuţii cu copiii, mi-au spus că era al unui copil. Nu ştiu cum l-au introdus în şcoală. Vom vedea mâine şi vom decide ce sancţiuni aplicăm. Ei nu au voie să aducă animale şi ştiu acest lucru”, a adăugat ea.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.