Actualitate

Andrei Kozuk a demisionat din CL Bistrița: Nu e tocmai consiliul în care eu m-am proiectat că o să activez

Dezamăgit de criticile pe care le-a primit în urma ședinței Consiliului Local Bistrița în care a avut mai multe intervenții, Andrei Kozuk (PSD), intrat în CL pe lista Alianței pentru Bistrița-Năsăud, a decis să se retragă din legislativul Bistriței. Așa că și-a depus demisia.

Timp Online l-a contactat să afle care au fost motivele lui.


”A fost o decizie personală. Nu e absolut nicio supărare la mijloc. Eu sunt antreprenor, am trei societăți comerciale și 19 angajați care lucrează pentru mine. Situația economică nu e tocmai fericită și necesită participarea mea full-time. Pe de altă parte, nu e tocmai consiliul în care eu m-am proiectat că o să activez. Nu-mi aduce prea multe satisfacții, deși, în prima ședință pe care am avut-o, am avut trei intervenții, iar din patru proiecte s-au modificat două, iar când au vrut (liberalii – n.r.) să voteze bugetul incorect și ilegal s-a corectat și procedura de vot. Din păcate, am fost acuzat că sunt noul Peteleu (Ioan Peteleu – PNL, care mai ales în ultimul mandat al primarului Ovidiu Crețu a avut multe intervenții în fiecare ședință de CL -n.r.), că numai latru, că nu e constructiv și acest lucru nu mi-aduce satisfacții profesionale. Nu discutăm de venituri pentru că nu este cazul, nu au fost și sunt veniturile pe primul loc, dar satisfacția profesională conta. Am făcut o analiză, am vrut să văd cum pot fi mai mult în firmă pentru ca ce am construit în ultimii 4 ani să nu se năruie și să le pot asigura veniturile oamenilor care depind de mine și am luat decizia aceasta. Am discutat-o și cu colegii mei (din PSD – n.r.), voi rămâne alături de ei, îi voi ajuta cu tot ce pot”, a spus Andrei Kozuk pentru Timp Online.

Kozuk a adăugat că a fost dezamăgit după reacțiile ce au apărut în urma primei ședințe de Consiliu Local în care PSD s-a aflat în opoziție: ”Am fost dezamăgit pentru că noi chiar ne-am pregătit, am venit cu propuneri, au fost votate și au trecut. PNL nu a făcut asta timp de patru ani, noi în prima ședință am venit cu propunerile respective”, a declarat el.

În Consiliul Local va intra medicul chirurg Radu Elisei, următorul supleant pe lista Alianței pentru Bistrița-Năsăud.

Din partea Alianței pentru Bistrița-Năsăud au fost aleși cinci consilieri, după o serie de retrageri rămânând patru de la PSD și unul de la UDMR. În prima ședință, Mathe Attila (UDMR) a anunțat că se asociază grupului PNL USR PLUS, astfel că Alianța a rămas cu 4 voturi.

10 comentarii

  • Si patru voturi sunt prea multe ca sa ce ? Sa se mai amplaseze niste stalpi in mijlocul trotuarului ca pe b-dul Republicii .Noroc ca au disparut STRUTII si MERELE .

    • Ar trebui să se retragă și Neculae dacă ar avea bun simț… el nu i bun nici măcar de „lătrat”.

  • Un om cu experienta politica si administrativa cel putin discutabila… Nu te duci din prima sedinta sa critici tot si toate! Intr-o lume normala un primar nou are 2-3 luni de gratie. Il lasi sa inteleaga cu ce se mananca lucrurile si pe urma poti sa fii critic. Argumentele nu stau in picioare, semnalele unei crize economice existau si inainte de alegeri. Exprimarea e greoaie…

  • S-a supărat văcarul pe sat. Intră următorul de pe listă. El, avea impresia că, în CL sunt numai „măicuțe neprihănite”.

  • In ciuda varstei pe care o are, omul acesta are o vasta experienta administrativa. Din pacate negativa. El e inca de acum peste 15 ani omul pe care il pregatea Cretu Ovidiu sa ii fie succesor. In administratie si Comelf. Ceva s-a intamplat acolo si lucrurile s-au schimbat cand a aparut Wanabe in peisaj. Dar cuplul Cretu-Kozuk poate fi comparat cu cuplul Iliescu-Ponta. Au avut cam aceasi evolutie.

    • Important e sa nu rasara din nou (ca si stalpii de pe bulevard) peste 4 ani la candidatura primariei. Kozuk, Kozuk…

  • Pe fiecare fotoliu de consilier puteti pune cate un stalp de pe b-dul Republicii, ca eia de pe trotuar. Tot un drac este ca sunt stalpi sau politruci . Nici o diferenta, toti stau drepti in fata noastra doar de forma.

  • Domnule Kozuk, nu mă bucur că ați demisionat din CL deoarece erați unul din cei care mai pricepea ceva pe acolo dar să spuneți că liberalii au vrut să voteze bugetul incorect și ilegal este cea mai mare aberație pe care o puteați debita. În primul rând era vorba de o rectificare bugetară și nu de aprobarea bugetului (buget pe care dumneavoastră l-ați aprobat în martie iar nici un consilier liberal nu a vota acel buget) iar în al doilea rând dumneavoastră ați votat timp de opt ani toate aberațiile lui Crețu, unele dintre ele ILEGALE, așa cum spun rapoartele anuale ale Curții de conturi. Să nu uităm cum ați votat dumneavoastră bugetul și toate rectificările lui, ani la rând, în ședințele de CL conduse de celebrul domn consilier Sabău. Pe mine unul m-ați dezamăgit profund cu această ieșire politicianistă. Dar nu mă miră ieșirea, cunoscându-vă comportamentul de politician și cel din afaceri!

  • D-le Peteleu nu regretati va rog nimic. Un consilier pesede = un catelus zgubilitic care linge bombeul de lac al stapanului. Nici o valoare pe nici un post primit de la partid. Putini au demnitate si coloana si acestia nu ajung pe asemenea locuri.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Gavrilă N. Moldovan Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS