Cultură

Anna Lesko şi Mandinga încing pietonalul pe 4 iunie

Cântăreaţa de origine ucraineană şi trupa care a ocupat locul 12 la Eurovision vor urca luni 4 iunie, de la ora 19.00, pe scena amenajată în centrul istoric – zona pietonală Liviu Rebreanu, pentru un concert incendiar.

În spectacol este invitată şi trupa de folk-rock ”Big City” din Beclean. Formaţia fondată în 2010 îi cuprinde pe Claudiu Timoce (vocal/chitară), Alexandru Czirai (bas/backing-vocals), Călin Haiduc (chitară/backing-vocals) şi Mihai Pop (tobe).

Trupa de jazz latin, salsa, meringue, latino şi cumbia Mandinga, participantă la Eurovision 2012 unde s-a clasat pe locul 12 cu piesa ”Zaleilah”, este formată din Elena Ionescu – solist vocal, Alex – trompetă, flaut, voce, Chupi – percuţie, Zach – saxofon, El Nino – congas, Tony – trombon, Omar Secada – pian. Mandinga s-a înfiinţat în 2002.

Senzuala şi controversata Anna Lesko (33 de ani) cântă pop, dance, R&B şi house şi a scos până acum albumele ”Flăcări”, ”Inseparabili”, ”Pentru tine”, ”Ispita” şi Jocul seducţiei”. Melodii precum ”Ard în flăcări”, ”Anicyka Maya”, ”Balalaika” sau ”In My Bedroom” au devenit rapid hit-uri.

Concertul din 4 iunie este unul electoral, fiind organizat de PDL Bistriţa-Năsăud.

Foto: Facebook Anna Lesko

9 comentarii

  • Adica cum ,,incing,, pietonalul ???? ce sa intelegem ??? ca de bune ….sint bune amindoua [mai ales Lesko moldoveanca trecuta prin muuuuuuuulte filtre] , dar Mandinga ???? cu ce se ,,lauda,, ?? cu EV unde a fost ,,varza,, a la cluj . poate reusesc sa ne ,,incinga,, pietonalul , sic …………….daca se poate cu muzica ….muzica …..muzica….muzica !!!

  • La ce mama naibii sa vin,sa aud cum Apa trece si pietrele raman ? Sa-l vad pe Coruptul de Oltean cum n-are rusine? Mi-e greata de oamenii astia care nu realizeaza ca totul are o masura ! Oltean si Moldovan – doi expirati care il trag si pe primarul din Maieru in jos ! Pacat de el ca-i om de seama

  • Auzi soro !
    ca va fi un ” concert incendiar” …..vin si ……pompierii???
    Toate hotiile din bani publici …. trec in alte buzunare si se transforma in URLETE de bucurie…..
    Asa da….. frumoase obiceiuri !

  • Dupa atata saracie, hopa vine si muzichia!acum sincer,o intrebare:Am scapat de criza si nu ne-ati anuntat de unde aveti banii?Cred ca de la un unchi care a murit in America,ia adus baselu din ultima excursie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.