La Primăria Bistrița a fost prezentată, într-o conferință de presă, aplicația City Health pe care municipalitatea o pune la dispoziția cetățenilor, începând de luni, pentru consultare publică, bugetare participativă, semnalarea diverselor probleme, dar și pentru informarea lor cu privire la evenimente sau situații care apar în oraș.
”Această aplicație are deja un istoric. Este folosită în orașe importante din țară, cum ar fi Cluj-Napoca, Baia Mare, Alba Iulia, Râmnicu Vâlcea, Pitești. Platforma digitală pune la dispoziția utilizatorilor trei module. Unul este pentru consultarea publică a cetățenilor, opțiune cu care vom da posibilitatea fiecărui cetățean căruia îi pasă de ce se întâmplă în comunitate să se exprime. Vor putea răspunde la sondajele inițiate de către Primărie. Un alt modul este pentru bugetare participativă. Oamenii vor spune ce proiecte consideră că sunt importante pentru Bistrița, va fi o sesiune de vot, se va stabili un clasament, iar în limita unei sume pe care o vom pune la dispoziție, proiectele vor fi transpuse în realitate. Alt modul este de raportare a problemelor în timp real și de comunicare cu cetățenii. Din momentul în care a descărcat cetățeanul aplicația are opțiunea de a se înregistra cu adresă de e-mail și parolă sau direct cu contul de Facebook, iar după selectarea Municipiul Bistrița ca localitate de reședință va putea trimite instant sesizări legate de probleme din oraș care afectează cetățenii. Reprezentanții administrației vor vedea despre ce este vorba și vor răspunde cât se poate de repede, răspunsul fiind afișat direct pe telefonul mobil al persoanei care a semnalat respectiva problemă, fără a fi nevoie de trimiterea unei înștiințări prin poștă sau de deplasarea cetățeanului la Primărie. Cetățenii pot fi puși la curent cu statusul sesizării lor, când a ajuns la Primărie, ce s-a întreprins pentru rezolvarea ei și care este cursul și finalizarea sesizării făcute. De asemenea, reprezentanții administrației vor putea informa cetățenii, în timp real cu privire la situații sau evenimente de interes public”, a declarat primarul Ioan Turc.
El a spus că intenționează ca, începând de luni, 7 decembrie, comunicarea din Primărie și cetățeni să se facă mai bine folosind această platformă: ”Sper că oamenii vor gusta această ofertă pe care noi o facem, cred că vor interacționa cu noi. E nevoie și de puțin timp ca amplitudinea relațiilor pe o platformă digitală să ajungă la nivelul pe care ni-l dorim. Important este că îi dăm drumul, că avem această deschidere și că în comunitatea bistrițeană există, din punctul nostru de vedere, foarte mulți oameni care așteaptă această formulă și care vor răspunde favorabil”.
”Vreau să asigur bistrițenii că informatizarea, digitalizarea e o prioritate. Vom face pași concreți. Un nou site al Primăriei Bistrița este pe cale să se realizeze și, cel mai târziu până la 1 martie 2021, Primăria Bistrița va avea un site nou, o altă interfață, mai modernă, mai complexă, mai fiabilă, pentru ca bistrițenii să interacționeze mai ușor cu administrația. Serviciile din Primărie, acțiunile, activitățile din Primărie vor trece printr-un proces de digitalizare”, a mai spus Ioan Turc.
Primarul a mai spus, răspunzând unei întrebări, că sunt oameni în Primărie cu experiență în domeniul IT, iar informațiile ”vor ajunge la un grup de lucru, vor fi sortate și vor fi redirecționate către oameni care au competențe specifice în Primăria Bistrița. Respectivii oameni vor formula răspunsuri care ulterior vor ajunge la cei care au făcut sesizarea. E un proces simplu: în spatele acestei aplicații va fi multă muncă”.
Aici puteți urmări integral conferința de presă.
Potrivit lui Ioan Turc, Primăria Bistrița va promova aplicația pentru ca lumea să afle de ea. ”Oamenii care se vor lovi imagistic, informațional de acest lucru, mulți vor considera că e util să aibă pe telefonul mobil această aplicație. Și alte aplicații cu utilitate certă sunt folosite pe scară largă. Eu cred că aplicația aceasta sau cele ce vor veni în viitor vor fi folosite de cetățeni”.
”Centrul intermodal va fi prima consultare publică pe care o vom face prin intermediul aplicației: vom construi sau nu acest centru? Vom face și analize, vom veni în fața oamenilor cu un punct de vedere pertinent, ei vor lua act de ce noi le punem în față și vor putea să se exprime cum vor. Eu cred că, dacă câteva de sute de oameni se exprimă pe un anumit subiect, putem accepta că avem un feedback corect din piață”, a spus Ioan Turc.
Detalii tehnice a oferit și consilierul local PNL Ioan Peteleu, care a precizat că aplicația se poate instala atât pe IOS, cât și pe Android.
Ce este City Health
Primăria Bistrița a contractat, prin sistemul de achiziții publice, un abonament lunar în valoare de 980 de lei la firma clujeană Life is Hard SA, cea care a creat platforma City Health, instrument digital care facilitează implicarea directă a cetățenilor alături de administrația locală la găsirea de soluții în timp real la problemele locuitorilor.
Platforma City Health este utilizată în mod activ în peste 25 de localități în România și în afară.
Platforma permite cetățenilor să raporteze în mod activ și să obțină notificări despre diferite probleme din interiorul comunității, de exemplu: condițiile rutiere, sistemele de iluminare rupte, semafoare ce nu funcționează, eliminarea deșeurilor, elemente ce pot pune în pericol sănătatea și integritatea cetățenilor, etc.
Cetățenii sunt notificați în legătură cu rezultatul sesizărilor realizate prin intermediul aplicației City Health, dar și despre evenimente sau situații care afectează activitățile lor zilnice precum blocaje rutiere, închideri de străzi, lucrări de infrastructură și chiar situații de urgență.
Cetățenii pot vota problemele raportate care îi afectează în activitățile lor zilnice, astfel încât autoritătile locale pot prioritiza rezolvarea celor mai importante probleme în funcție de nevoile lor.
Cetățenii mai pot sesiza primăriile prin intermediul aplicației în legătură cu problemele pe care le întâmpina cadrul comunității, raportând astfel orice impediment sau abatere de la siguranță și integritatea acestora.
În cadrul unui dashboard dedicat, primăriile primesc notificări de la cetățeni în timp real, permițând rezolvarea lor în cel mai scurt timp. Notificările sunt prioritizate în funcție de importanța lor și de necesitatea intervenției prompte din partea administrației locale.
Primăriile înștiințează cetățenii legat de sesizările lor, oferindu-le notificări în timp real cu procesul de soluționare pentru cazurile acestora.
O veste foarte bună!
Felicitări!
In sfarsit domnii EDILI scot pe piata un lucru foarte asteptat de pustinii cetateni civici din acest oras. FELICITARI ! Acuma sa va asteptati sa va trimitem materiale, poze, idei de nu puteti duce. Un lucru insa trebuie spus. Sper ca nu o sa adunati aceste informatii de la noi si sa le puneti ca pe niste bondari la insectar, undeva uitate print0un sertar al Primariei, asa cum faceau pesedistii cu putin timp in urma. Personal am trimis peste 100 petitii si sesizari din 2007 pana in prezent dar nimic nu s-a concretizat. Mai am o speranta de la LIBERALI si USR-isti ca totusi in ceasul al 12-lea veti misca lucrurile. Va reamintesc domnilor EDILI ca legea administratiei locale obliga consilierii sa tina audiente si intalniri cu cetatenii. Dupa ce va trece Pandemia vreau sa le vad pe toate ca le faceti ca la carte. Si mai adaug una. Se putea gasi o denumire romaneasca la aceasta aplicatie ca tot romanul sa inteleaga bine ce scrie chiar si in titlu. Mai lasati-le naibii de englezisme ca ei sunt iesiti din UE si oricum nu ne incalzeste ca pe engleza sa fie rezolvate problemele. Noroc in toate si contati pe sprijinul soc. civile implicate insa doar pana la un punct. Daca nu le luati in serios trecem repede pe o alta baricada care nu o sa va fie pe plac, si nu uitati ca patru ani trec repede, si am acasa toata colectia de fluturasi ai candidatilor de la toate partidele si abia astept sa vi le aduc in fata cu remarci zgomotoase. SPOR la TREABA !
Dacă aplicația City Health va fi asaltată de activiștii ecologiști, orașul nu se va dezvolta. Și mie mi-ar place o claie de fân naturală, ca decor, lângă biserica evanghelică (în locul struților din plastic), dar nu se potrivește. Același lucru se va întâmpla dacă nu se vor lăsa jos orgoliile politice.
Bineee!!!… Atâta ne a mințit Crețu în doisprezece ani încât nu ne vine sa credem că avem un primar care se ține de cuvânt. Bravo d-le Turc!
Bai Moldovene ! Nu ai inteles nimic cu mintiuca ta de pesedist inrait. Da de asta aveam nevoie intr-o Democratie Paticipativa cu oameni activi , implicati si nu legume asistate la domiciliu cu pachete si halocatii .
Remus mai incet cu afirmatiile nestudiate si ecologia las-o la cei care o au in suflet. Si o claie cu fan arata mult mai bine decat un strut din poliester sau betoane in loc de iarba. In ecologie exista un percept foarte simplu. Dezvoltare cu precautie. In rest daca fortezi norocul te trezesti si pe mai departe cu pandemii si alte multe nenorociri. Omenirea trebuie sa aleaga intre traiul simplu sanatos, fericit si liniste sau o lume nebuna, aglomerata plina de senzational si vise de neatins dupa care vine reversul , adica exact ce traim noi astazi. Cati mai au timp sa cuprinda in palme un pomisor, sa il planteze si sa il si caute, viziteze in fiecare primavara sa vada cat a mai crescut . Cati se mai stiu bucura de o floare sau o pita cu unsoare si o bucatica de ceapa si o mica rugaciune ?
Remus O. Ai dreptate, abia astept asaltul paginii dar si a intalnirilor in direct cu EDILII. Bunaoara acum o luna am depus in CL o adresa in care solicitam noi cei de la B-ta civica dar si in nume personal ca Primaria sa puna la dispozitie hartile si felul in care s-a facut CADASTRUL VERDE al orasului. Vezi tu ceva in neregula aici ? In asta constasubdezvoltarea de care amintesti tu ? Cu o sanatate subrezita de poluare in orasul nostru tu crezi ca o sa te bucuri si o sa ai chef de dezvoltarea prea gresit inteleasa de voi cei mai multi neinformati.?
pesedeii din primarie si de la partid dau minusuri din plin lui domn Balan. Este si asta o apreciere recunoscuta ca ei doar atata pot dupa mintea incetosata.
Implementarea de către Primăria Bistrita a aplicației City Health este o initiativă foarte bună care vine după 12 ani de administratie PSD când cetăteanul plătitor de taxe si impozite era tratat cu dispret, fiind de cele mai multe ori pus in fata faptului implinit de către primarul Cretu, care actiona cu arogantă numai după mintea lui in cheltuirea banului public. Dacă ar fi existat o consultare publică, Bistrita nu ar fi ajuns de râsul lumii cu o pârtie de schi la cea mai joasa altitudine din tară, sau cu stâlpii de electricitate plantati in mijlocul trotuarului pe bulevardul Republicii, precum si cu multe alte bazaconii.
Incă din 2017 Primăria Cluj-Napoca, are o asemenea aplicatie, fiind primul oraş din România unde oamenii pot decide online unde se duc o parte din banii lor din taxe şi impozite.
Vezi: https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/clujul-oras-romania-oamenii-vor-decide-online-duc-parte-banii-taxe-impozite-boc-e-forma-respect-fata-clujeni-1_596cb85f5ab6550cb838476c/index.html
1. Ca sa afli parerea unui bistritean despre un anumit proiect ,n-ai nevoie nici de adresa lui de mail si nici de contul lui de facebook ! Sau va intereseaza mai mult cine e omul si ce optiuni politice are (ca e la moda a analiza /influenta/vinde profilul oricariui individ )?
2. Cei alesi nu trebuie sa faca decat ceea ce-au promis in campanie , ca de-aia au fost alesi !Poate badea Ion sa-si spuna parerea ,anonim si aici pe site ! Sunt sigur ca-l vor baga in seama la fel ca pe aplicatie ! Adica deloc !
3. Inainte de a vinde gogosi umflate cu aplicatii , incepeti cu digitalizarea serviciilor primariei in relatia cu cetateanul !Scoateti specialistii aia IT ,nevazuti ,la vedere !
Ca sa poata intradevar sa guste bistritenii oferta, fara sa-i apuce greața !
P.S. Duminica oricum nu voi vota nici borfasi comunisti ,nici pui de securisti ! E dreptul meu inca sa sper ( dupa 31 de ani ) , ca nu toti sunt la fel !
la firma Life is Hard when you are romanian SA era mai ieftin
era mai ieftin daca Cretu nu ar fi stat 12 ani, mai ales ultimii 4 cu Niculae
ION. Vei primi cadou o caramida din demolari daca iti tine tie de bine. Te astept sa ti-o daruiesc in cadru festiv. Pana atunci dormi linistit si ocupa-te de nevoile tale.
Sper ca va exista si o aplicatie de net care poti folosi pe calculator. Ca la mine de exemplu in appstor nu apare niciuna din aplicatiile firmei din Cluj
cheț pesedist cu 4 clase