Actualitate Recomandări

S-au aprins luminițele de Crăciun în Piața Petru Rareș. Retragere cu torțe de Ziua Națională

(FOTO-VIDEO) De 1 Decembrie, în Piața Petru Rareș au fost aprinse luminile de sărbători. În așteptarea exploziei de lumină și culoare, trupa Sclipirici i-a înveselit pe copii.

Butonul aprinderii beculețelor a fost apăsat după sosirea în piață a militarilor Brigăzii 81 Mecanizată, care au participat la o ceremonie de retragere cu torțe, lumea putând să asiste, în același timp, la ambele evenimente.

În zona din fața Palatului Administrativ strălucesc mii de luminițe: cupola-stea susținută de un brad alb-roșu și care acoperă piațeta cu extensie peste stradă, brazii împodobiți cu ghirlande, elementele ornamentale: oameni de zăpadă, sania lui Moș Crăciun, Mickey Mouse, reni, palmieri.

Este pentru al cincilea an consecutiv în care Consiliul Județean Bistrița-Năsăud organizează un moment festiv de aprindere a luminilor. După numărătoarea inversă, făcută de președintele CJ Radu Moldovan alături de cei mici.

Retragere cu torțe

Pentru a marca 100 de ani de la Marea Unire, a avut loc retragerea cu torțe a militarilor, care au intonat pe străzile Bistriței marșuri patriotice în acordurile fanfarei de garnizoană.

Aprinderea torţelor s-a făcut în Piața Centrală, în faţa Primăriei. Militarii s-au deplasat apoi pe traseul pietonalul Liviu Rebreanu – Piața Unirii – Piața Petru Rareș.

După aprinderea luminițelor de Crăciun în Piața Petru Rareș, detaşamentul a continuat retragerea cu torţe pe bd. 1 Decembrie – str. Avram Iancu, până la cazarmă. 

Retragerea cu torţe este o acţiune simbolică menită să cinstească memoria militarilor căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă din ţară sau străinătate. Această solemnitate se organizează pentru cinstirea marilor aniversări istorice, naţionale sau militare.

           

1 comentariu

  • PALMIERUL!!!!!! E cel mai emblematic al județului BN și a zonei geografice, mai ales iarna! Aveți dreptate mama lor de pin, molid sau brad, dă – l încolo! Că oricum trăim atât de bine ca – n Hawai!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.