Recomandări Social

Aproape 200 de elevi și profesori confirmați cu Covid. 100 de clase/grupe în online. Hotărâre CJSU BN

Un număr de 123 de copii din Bistrița-Năsăud și 71 de cadre didactice au Covid-19, informează Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, potrivit căruia două școli din județ sunt în scenariul 2, ceea ce înseamnă participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, și participarea zilnică, în sistem online, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.

100 de clase/grupe studiază online. Ca urmare a cazurilor confirmate, 2.400 de elevi au activitatea față în față suspendată.

Potrivit sursei citate, 39 de preșcolari/elevi participă fizic la ore, școlile fiind în scenariul 2, iar 131 studiază online de acasă.

Acum o săptămână făceau școală online 1.069 de elevi din 44 de clase/grupe. Atunci erau cu Covid-19 un număr de 45 de copii și 35 de cadre didactice și nedidactice.

În concluzie, într-o săptămână numărul elevilor infectați s-a triplat aproape, iar numărul angajaților din școli cu Covid-19 s-a dublat.

Conform Hotărârii CJSU nr. 177 din 29.09.2021, se impune suspendarea cursurilor cu prezență fizică timp de 14 zile și continuarea activității didactice în regim on-line pentru preșcolarii/elevii din:

Clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Josenii Bârgăului

Clasa a XII-a G de la Colegiul Tehnic Infoel Bistrița

Clasa a VII-a D de la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița

Clasa a VI-a A de la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița

Clasa a VI-a D de la Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița

Clasa a II-a A de la Școala Gimnazială Budacu de Sus

Clasa a X-a A de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu“ Bistrița

Clasa a X-a C de la Colegiul Național ”George Coșbuc“ Năsăud

Clasa a XI-a C de la Colegiul Național ”George Coșbuc“ Năsăud

Clasa a X-a E de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu“ Bistrița

Clasa a VI-a de la Liceul cu Program Sportiv Bistrița

Clasa a VII-a C de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare“ Bistrița

Clasa I-a A de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare“ Bistrița

Clasa în regim simultan VI B – VIII B de la Școala Gimnazială Nimigea de Jos

Clasa a VII-a B de la Școala Gimnazială Livezile

Clasa a X-a F de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean

Clasa a XII -a A de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean

Clasa a IX -a D de la Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean

Clasa în regim simultan V-VII de la Școala Gimnazială Ocnița

Clasa a VII-a de la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistrița

Clasa a IX-a D de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu“ Bistrița

Clasa a XI-a A de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu“ Bistrița

Cursurile pentru clasele suspendate se pot relua cu prezență fizică începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care se testează și rezultatul este negativ. Testarea elevilor se realizează în a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv de către cadrul medical din unitatea de învățământ sau, acolo unde nu este posibil, de către o echipă mobilă din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud. Până la efectuarea testului, elevii continuă activitatea didactică în regim online. Elevii care nu se prezintă la testare reiau cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la suspendarea acestora.

Aici Hotărârea CJSU.

Etichete

3 comentarii

  • Liberalii au responsabilitatea guvernării. Iar prima responsabilitate majoră, protejarea vieții umane. Prin puterea exemplului. Prin a se vaccina pentru a-şi mări şansele de supraviețuire.

    • Amice ești naiv! Pe liberali îi doare-n cot de noi, ei au ordine precise dinafară, iau împrumuturi fabuloase care merg nu se știe unde, se laudă cu un PNRR care e secretizat și chiar dacă o să vină acești bani o să dispară în aceleași găuri negre iar generațiile următoare o să-i plătească cu vârf și îndesat asta în cazul fericit în care acest stat o să mai existe. Cu acești liberali la putere viitorul e sumbru, noi oamenii de rând trăim mai rău decât în comunism și suntem jegmaniți de o șleahtă de securiști, magistrați corupți și politruci.

  • De ce va este așa greu sa va vaccinați ? Nu avem alta șansa sa scăpăm de virus ! Parca ați fii din secolul XVIII. Nu va mai temeți, banala aspirina are mult mai multe efecte adverse decât vaccinul, dar o luati fără nicio problema. VACCINATI-VA !!!!!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.