Actualitate

Aquabis va avea un nou director tehnic cel mai devreme luna viitoare

Firma Aquabis Bistriţa, al cărei acţionar unic este Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, va avea un nou director tehnic cel mai devreme luna viitoare după ce va fi ales un nou Consiliu de Administraţie. Potrivit directorului companiei, pentru cele şapte locuri din CA s-au înscris 12 candidaţi.

Postul de director tehnic al Aquabis, eliberat de Filip Moisil (PDL), care a părăsit această funcţie în urmă cu puţin timp, ar putea fi ocupat prin concurs, crede Ioan Şandru, directorul general al Aquabis.

„Deocamdată, nu avem director tehnic. Mai întâi, trebuie desemnat un alt Consiliu de Administarţie, aprobat de ADI Apă-Canal şi AGA. Apoi vom propune o nouă organigramă care va trebui să fie discutată de Consiliul Judeţean. Acest lucru nu se va întâmpla mai devreme de luna viitoare”, a declarat Ioan Şandru.

Potrivit sursei citate, un număr de 12 persoane au anunţat că sunt interesate să intre în Consiliul de Administraţie.

Surse politice au declarat pentru Timp Online că este posibil ca Marius Marinescu, fost director tehnic al Aquabis, fiul fostului preşedinte al CJ Gheorghe Marinescu, să revină în funcţia pe care a deţinut-o înainte de a fi schimbat de PDL. În cărţi pentru o funcţie ar fi şi Iosif Molnar (PSD).

Cristiana Sabău

4 comentarii

  • e buna orientarea geografica pe post de director tehnic…….cum poate fi un profesor de geografie un…….”ceva” tehnic?????… (in cazul de fata…..director)

  • Bai valutistule ocupate de ce sti cel mai bine si lasa pe altii cu presupusul. Marius nu are treaba cu geograhia, fratele lui mai mic, care a fost si directorul muzeului, are la baza studii de istorie- geografie. Asa e cand tot prostul se trezeste vorbind.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.