Material publicat pe site-ul oficial al PDL Bistriţa-Năsăud:
”A fost primul care a propus parcările rezidenţiale
Alin Seserman a fost primul care a propus realizarea de parcări rezidenţiale în municipiul Bistriţa, parcări implementate cu succes. Seserman declară în ianuarie 2009 că soluţia pentru rezolvarea lipsei locurilor de parcare ar fi amenajarea de parcări cu plată, atât în centrul Bistriţei, cât şi în zonele rezidenţiale.
„Un proiect ambiţios, dar care presupune o perioadă mai îndelungată, ar fi acela care prevede implementarea unui sistem de parcare cu plată în zona blocurilor de locuit. Avem foarte multe probleme cu parcările, oraşul e supraaglomerat şi cred ca ar trebui să instituim un regim de parcare cu plată anuală; e, practic, vorba despre un abonament. Cine doreşte să aibă un loc de parcare, să achite această taxă, iar din banii încasaţi de Primărie să fie realizate parcări noi”, spunea Alin Seserman într-un interviu în presa locală. Proiectul propus a fost implementat cu succes de către administraţia locală.
Concesionarea terenurilor de sport pentru sintetice
Iubitor de sport, Alin Seserman a implementat la Bistriţa ideea concesionării terenurilor care aparţin şcolilor unor firme private, pentru realizarea de terenuri sintetice. Primele astfel de terenuri realizate au fost cele de la Şcolile Generale Nr. 1, Nr. 2 şi Nr. 3. Proiectele propus de Alin Seserman în Consiliul Local au fost puse în practică. Astfel, în 2012, după 10 ani, majoritatea şcolilor din municipiu au terenuri sintetice realizate exclusiv din bani privaţi. Terenurile sunt folosite gratuit, în timpul orelor de curs, de către elevi.
Piste de ciclism montan
Un alt proiect propus de Alin Seserman şi aprobat în Consiliul Local este cel privind identificarea şi marcarea de trasee de biciclete în municipiu, pentru amatorii de ciclism montan. Proiectul a fost aprobat în septembrie anul trecut şi prevede marcarea şi semnalizarea tuturor traseelor şi a drumurilor forestiere din jurul Bistriţei, folosite de către pasionaţii de ciclism montan. Seserman spune că, dacă ar fi realizate marcaje detaliate, Bistriţa ar putea intra pe harta competiţiilor de maraton sau semimaraton pe două roţi, aşa cum sunt în mai multe oraşe din ţară, precum Braşov, Baia Mare, Sibiu, Mediaş.
Activ în mediul virtual
Alin Seserman este unul dintre politicienii bistriţeni activi în mediul virtual. Păstrează contactul cu bistriţenii atât pe facebook dar mai ales prin intermediul blogului său, alinseserman.blogspot.ro. Pe blog a postat multe propuneri legislative, atât pentru administraţia locală cât şi pentru administraţia central. În campania electorală locală din 2012, a prezentat platforma pentru municipiul Bistriţa, care cuprinde o serie de propuneri pentru toate domeniile, de la infrastructură până la cultură şi sport
Alin Seserman este politolog şi economist, din anul 2000 consilier local în Consiliul Local Bistriţa. În perioada 1997-2000 a fost expert guvernamental în aparatul de lucru al Guvernului României. Între anii 2001-2012 a fost director executiv al SC Energoplast SA şi SC Duravicon. Este căsătorit şi are un copil. “Îmi fac timp pentru toate, pentru familie, pentru fiul meu. Fac mult sport, joc fotbal, înot, merg cu bicicleta. Particip la evenimente, la meciuri de fotbal, la concerte. Citesc foarte mult, mă întâlnesc des cu prietenii. Rămân un pasionat al istoriei. Pentru un concert al trupei Coldplay sau al celor de la Depeche Mode am fost până în Budapesta. Consider că, dacă îţi organizezi foarte bine timpul, poţi să le faci pe toate”, se caracterizează, pe scurt, Alin Seserman”.
Foto: pdlbistrita.ro
Si calul ce zice? Ihaaaa! Daca si cu parca, activ pe Facebook si umbla lela pe la concerte! Mai mai ca m-a convins! :))))) la ce mesaj convingator transmiti ai cam tot atâtea șanse câte are si Bugs Bunny:))))
Partea bună în plata parcărilor este o ordonare a spațiului de parcare, în rest nu este decât un mod de-a taxa odată în plus cetățeanul. Dacă Bistrița este ”oraşul e supraaglomerat” atunci cum este în Cluj. Cândva sportul cea mai ieftină distracție a devenit un lux, copii în afara orelor de sport, dacă vor sa facă o miuță trebuie să scotă banul. La mai multe realizări, azi plătim taxa de drum, de parcare, plătim spațiul unde facem sport, mâine poate vom avea piste de biciclete accesul oare cât va costa.
cica e activ….virtual….cred KA KOmunica zilnic cu basescu!
si o intrebare pertinenta……..asta, indiferent cate tablouri are acasa…..cu moaca lui credeti ca merita sa ajunga in parlamant sau la stirile de la ora cinci?
hai sa fim seriosi , daca asta ajunge parlamentar , atunci o bag si pe bunica-mea la viitoarele alegeri !!
macar mai traieste ….bunica?……sau trebuie sa votam cu….moastele…?
A fost si la FOLK a fluturat invitatia, eu puteam face rost dar am preferat sa fiu corect si am platit biletele, smechereala asta de 2 bani supara in continuare………
Nu in cunosc dar asa de fanatic e omu asta cu BASE al lui de nu ma pot uita la TV!