Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi în valoare de 7,3 milioane de lei unor magazine Lidl din toată ţara şi au decis oprirea temporară a...
Arhiva
Noi descoperiri în dosarul de braconaj. Arme de vânătoare și cartușe, găsite de polițiști pe un câmp
Două arme letale și 56 de cartușe, aflate în circuitul ilegal, au fost descoperite și indisponibilizate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe...
Pârtia mică de pe Dealul Cocoș din Unirea, deservită de teleschi, este închisă. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, pârtia a devenit impracticabilă...
Drumul romanilor de la Piatra Fântânele a fost inclus în Repertoriul Arheologic Național după ce Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în colaborare cu...
Echipa de fotbal Gloria Bistrița-Năsăud, liderul Seriei 10 din Liga a 3-a, a disputat al 6-lea meci amical al acestei ierni, în deplasare cu Minaur Baia Mare...
Doi oameni au fost răniți după ce un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Beclean, care a urcat beat la volan, în timp ce se deplasa pe direcția...
La împlinirea venerabilei vârste de 103 ani, veteranul de război Alexandru Găncean a fost sărbătorit în casa sa din comuna Uriu. ”M-au trimis în țară, m-au...
La sediul SVSU din Dobrogeanu Gherea nr. 15 a fost inaugurat oficial Centrul Medical de Evaluare și Promovare a Sănătății din cadrul Primăriei Bistrița. La...
”În niciun context nu aș fi putut fi de acord ca și Bulevardul Decebal, și strada Gării, pe relația cu linia ferată către Tărpiului, să fie blocate simultan”...
Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița organizează la Palatul Culturii, sâmbătă 25 februarie, începând cu ora 18.00, o Super gală de operă...







