Defilarea militarilor de la Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”, una dintre cele mai mari unităţi ale Armatei Române şi care a fost prezentă în multe teatre de război, inclusiv în Afganistan şi Irak, a avut loc pe str. Avram Iancu, acolo unde se află sediul unităţii.
Ostaşii au defilat mândri, conducătorii vehiculelor au turat motoarele. Parada blindatelor a atras în mod special privirile spectatorilor şi ale oficialităţilor care au asistat la festivitate din tribuna special amenajată: ÎPS Andrei Andreicuţ – Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, primarul Ovidiu Creţu, prefectul Cristian Florian, deputatul Emil Radu Moldovan, preşedintele CJ Liviu Rusu, vicepreşedintele CJ Luca Iancu, şefii SRI şi Poliţiei, Ioan Mocan respectiv Ioan Mureşan, fostul primar Vasile Moldovan, Alexandru Pugna.
TAB-uri, autospeciale, aruncătoare, obuziere au zguduit asfaltul, iar uruitul mecanizatelor a scos lumea la geamuri şi au smuls aplauzele sutelor de curioşi.
De Ziua Forţelor Terestre, porţile unităţii au fost larg deschise pentru ca toţi cei interesaţi să vadă unde se pregătesc militarii şi ce tehnică de luptă folosesc.
O galerie foto de la parada militară de Ziua Forţelor Terestre – pe pagina noastră de facebook!
Adaugă comentariu