Asociaţia Benita a provocat elevi de la mai multe şcoli bistriţene să le scrie militarilor români din Afganistan. Preşedintele organizaţiei, Lidia Murza, a declarat pentru Timp Online, că intenţia a fost aceea de a dezvolta simțul patriotic al copiilor încă de la o vârstă fragedă, de a-i face să înţeleagă faptul că, “în spatele ibertății și frumuseții vieții există oameni care riscă, renunță, stau de veghe pentru linestea noastră”.
“Au fost scrise 418 scrisori sau felicitări care vor fi trimise detașamentului din Afganistan”, a declarat Lidia Murza care ne-a transmis câteva dintre acestea.
În scrisorile lor, copiii le-au transmis militarilor felicitări şi încurajări şi le-au urat să se întoarcă acasă sănătoşi.
Asociaţia de Ajutorare a copiilor Benita este o organizaţie nonprofit ce oferă sprijin social, moral, educaţional şi spiritual copiilor sau familiilor în nevoie. Ea a fost înfiinţată în 1991, când România se confrunta cu problematica copilului instituţionalizat care era mediatizată în toată lumea.
Adaugă comentariu