Actualitate Economie

Asociaţiile crescătorilor de animale nu vor mai putea cere subvenţii de la APIA. Ce pot face fermierii

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) Bistriţa-Năsăud avertizează că, potrivit noilor reglementări europene, asociaţiile crescătorilor de animale nu mai pot depune cereri de subvenţii fiindcă nu au scop patrimonial. De acum, fiecare fermier va trebui să ceară în nume propriu ajutoare de la stat.

Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, Florin Căpraru, a anunţat că va fi o mare problemă, cel puţin în judeţul nostru, cu asociaţiile crescătorilor de animale.

„Legat de asociaţiile crescătorilor de animale se nasc deja discuţii în teritoriu dacă ele, care nu sunt puţine la număr în Bistriţa-Năsăud, ci peste 200, vor mai fi sau nu eligibile la plată. Se face foarte mult apel la conceptul de fermier activ şi asta presupune să dezvolţi o activitate agricolă, iar asociaţiile în forma în care au fost ele constituite în baza Ordonanţei 26/2000 nu existau cu scop patrimonial, ci consultativ. Ele cuprindeau un număr de fermieri din diverse zone, ori mai nou, ca să fii fermier activ, trebuie să ai un cod CAEN alocat de Registrul Comerţului şi să deţii legal animale. Asta este problema lor: asociaţiile nu deţin legal animale, ci membrii asociaţiei care împuterniceau pe preşedintele asociaţiei să vină să depună cereri de subvenţii în numele lor şi acum se pune problema ca doar cel care deţine în mod legal animale să vină să depună cerere de subvenţie. Pentru noi va fi o mare problemă pentru că una era să lucrezi cu 200 de asociaţii, şi alta e să lucrezi cu 7000-8000 de membri. Va fi o problemă şi pentru primării pentru că nu ştiu cum vor delimita fiecare suprafaţă în funcţie de numărul de animale pe care omul dovedeşte că le are prin Registrul Naţional al Exploataţiilor şi nici cum îi vor atribui suprafaţa care îi revine”, a spus Florin Căpraru.

Potrivit directorului APIA Bistriţa-Năsăud, cu siguranţă că, în continuare, va fi o păşunare în comun.

„Nu cred că cineva îşi va face delimitare teritorială a suprafeţelor, iar în această situaţie, răspundrea va fi colectivă. Câtă vreme noi nu găsim linii de demarcaţie între fermieri, bunele condiţii agricole şi de mediu, cerinţele legate de gestionare se iau la comun. Toate acestea sunt desprinse din Regulamentul European nr. 1307/2013. Acolo sunt reglementate toate şi vă pot spune că vor fi aplicate, cu sfinţenie, în toate statele membre. Sigur că noi le vom adapta la condiţiile locale fiindcă mai suportă unele corecturi. Asociaţiile au contracte de închiriere sau concesiune a păşunilor cu primăriile, unele sunt încheiate până în 2017. Nu se poate renunţa unilateral la un contract, însă asociaţia va veni la APIA cu acel contract şi nu va avea dovada utilizării terenului”, a mai spus Florin Căpraru.

Mai multe despre condiţiile în care se acordă de anul acesta subvenţiile găsiţi pe APIA Bistriţa-Năsăud pagina de Facebook a APIA Bistriţa-Năsăud şi pe www.apiabn.ro

9 comentarii

  • Pt DNA . Sa moara capra vecinului si toate caprele si ce conteaza ca eu nu sunt nimic doar sa dorm linistit de grija lor. Halal minte! Pt viitorul natiei sper sa fi de virsta a…de la 3 in sus.

  • Este ffff bine ,banii se vor duce direct in conturile detinatorilor de animale si astfel munca va fi rasplatita si incurajata .Pina acum erau destui escroci cu gituri groase si gipane cumparte pe banii fermierilor.Cel care muncea era si batut si f….t si cu bani luati.Aceasta OUG 3 publicata in MO nr191din 23 03 2015 art.7clarifica lucrurile,,beneficiarii platilor sunt fermierii activi…detinatori de animale,iar in cazul concesionarii/inchirierii unei suprafete de pajisti de catre o asociatie de crescatori de animale BENEFICIARII PLATILOR SUNT MEMBRII ASOCIATIEI CARE DETIN ANIMALE”.Asa ca adio miliardele care le papau unii primari in cirdasie cu presedintii de asociatii.

  • Exista art 7 alin 2 din ordonanta 3 in care se specifica clar : asiciatiile nu si pot depune dosar deoarece nu fac dovada fermierului activ. Punct. Asa ca nu mai avem ce tot discuta pe subiectul asta. Cat priveste pe domnul mititean sorin, tin sa l anunt ca era datoria lui ca ales si care se confrunta direct cu votantii comunei, sa puna amendamente, sa faca recurs in interesul legii daca nu e de acord, apia. Institutia are interes sa dea bani fermierilor nu pulifricilor asa cum dovedeste mititean a fi.

  • Inca ceva mititene : regulile jocului nu s au schimbat in timpul jocului. E noua politica 2015 – 2020. Daca nici acum n ai inteles ( e greu pe acolo prin magherus sa se priceapa din prima ) iti explic pe limba ta: acum e un nou program iar fermierul poate accesa clauza de revizuire daca nu e de acord cu noua politica. S a mai constatat ca in vechiul program asociatiile luau banii si ii imparteau cum vroiau fara sa vada un leut fermierul de rand. Mai dadeau si pe la primarii un 10-20 la suta.oare de aia sunt ofticati primarii? Ca nu si mai iau partea? E, ca sa nu mai ia banii doar smecherii, acum s a introdus sintagma de fermier activ iar banii vor merge direct in contul fermierilor si nu la niste pulifrici. Ai inteles, mititene, sau esti prea mititel ca sa intelegi?

  • D le mititean, eu nu te am jicnit. Prima lupta ( ne referim la minte ) ai pierdut o. Pulifric inseamna om neinsemnat. Ca esti mititel ai recunoscut o singur prin lasitatea de care dai dovada cand spui ca nu te baga nimeni in seama ca esti in opozitie. Daca ai avea oameni care cunosc legile si dumneata ai sti legea ,crede ma ca ai proceda in asa fel incat sa nu mai fi incurcat de culoarea politica. Deci, nu e o jicnire nici ca te am facut mititel. Ai recunoscut singur ca esti. Am spus ca anumiti primari practica procente din subventii.nu am pomenit de dumitale. Te simti? Nu vad nicio jicnire nici aici. Asa ca nu vad ligica si relevanta mahnirii. Cat privste ” mintea ” si confruntarea, te rog fa niste teste de inteligenta, dupa care ne confruntam. E ca la sah: daca joci cu unul mai slab iti pierzi din indemanare. Eu zic ca te bat si la sah.hai pun te la punct cu legislatia,cu testele de iq si sah dupa care iti dau adresa mea ca sa ma cauti, ok? Iti urez si eu sarbatori pascale fericite. Ps: nu te mai oftica degeaba ca iti fac imediat o tetracapilarotomie a tot ce inseamna primar,primarie , atributii, obligatii etc etc.

  • Scuza ma d le primar ca am papat cateva litere. Din graba sa ti raspund , tinand cont ca mai am si alte lucruri de facut. Vezi ? Nu esti asa mititel de vreme ce mi aloc timp sa ti raspund 🙂

  • O simplă lege ar rezolva toate problemele.
    Să se aducă un amendament în care să specifice clar perioada de pășunat
    iar nerespectarea acesteia să fie pedepsită drastic.Dar nu lăsat în seama primăriilor
    ci a statului,pentru că totuși este terenul țării nu al ciobanilor.
    Primarul nu aplică sancțiuni pentru că i se clatină scaunul.
    Să vedem atunci cum se va respecta asta și câți se vor mai înghesui să concesioneze
    pășunea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS