Actualitate

Ce se mai aşteaptă la Bistriţa? Chiriaşii din blocurile ANL, supăraţi pe administraţia locală

Chiriaşii din blocurile ANL acuză Primăria Bistriţa că nu pune în aplicare o lege prin care cuantumul lunar al chiriei este diminuat, cei din Bistriţa plătind, în continuare, chirii chiar şi de 500 de lei lunar.

„S-a dat în aprilie 2017 ordonanța de urgență care reduce chiriile ANL la aproape jumătate. Prin mai au apărut deja normele metodologice, în iunie legea a fost promulgată de Președintele Iohannis. Deja o mulțime de orașe din țară au redus chiirile prin hotărâre de Consiliu local. De exemplu, Slatina, Iași, Sighetu Marmaţiei, Focșani, Botoșani, am dat câteva orașe la nimereală găsite la o simplă căutare pe Google. CE SE MAI AȘTEAPTĂ LA BISTRIȚA? Cum se justifica faptul că aici se plătesc în continuare chirii duble când există o lege care le reduce ? De ce tergiversează Primăria Bistrița punerea în aplicare a acestei legi ??? Poate ne dați dumneavoastră un răspuns logic , fiindcă angajații dau din umeri și spun că nu depinde de ei”, a scris pe domnuleprimar.ro o persoană care s-a semnat Gabi Rus.

Altcineva care se semnează Maria scrie: „În ceea ce privește locuințele ANL aș dori să sesizez că acestea au fost destinate unor persoane care nu au drept legal. Cunosc concret un caz în care o familie ce deține un apartament cu 3 camere și un automobil de lux a primit de la primărie o garsonieră ANL pe care, așa cum declară actualii deținători, doresc să o achiziționeze. Mai mult, unul din membri familiei lucrează în străinătate. Nu mi se pare firească această situație deoarece în condițiile ANL e precizat clar că sunt viabile doar persoanele cu vârstă între 18 și 35 de ani și care nu își permit din punct de vedere financiar să închirieze o locuința. Nu e normal că cineva care deține o proprietate să locuiască sau să achiziționeze un ANL. Sunt o grămadă de alte persoane care într-adevăr au nevoie de ajutor. De aceea va rog să analizați această situație”.

Din 12 mai, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), chiriile datorate de persoanele care beneficiază de locuințe ANL ar fi trebuit să fie diminuate și calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie. Acest aspect a fost reglementat prin Hotărârea de Guvern nr. 304/2017 (aprobată în şedinţa din 6 aprilie 2017), prin care au fost actualizate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). Hotărârea a intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 354 din 12 mai 2017.

Pentru anul 2017, odată cu publicarea, în Monitorul Oficial al României, a Normelor metodologice actualizate, autoritățile administrației publice locale care administrează locuințe pentru tineri, destinate închirierii, trebuie să actualizeze chiria în condițiile legii și ale prevederilor contractuale și să comunice ANL, în termen de 60 de zile, o situație detaliată cu privire la cuantumul chiriilor defalcate pe tipuri de apartamente și vârsta chiriașilor, precum și data scadentă a plății chiriei pentru fiecare chiriaș.

Primăria Bistriţa a majorat, începând cu 1 septembrie a.c., chiriile pentru locuinţele ANL, deşi în ultima zi din luna august, Consiliul Local s-a pronunţat, prin vot, împotriva unei astfel de măsuri. Decizia executivului municipalităţii a fost comunicată locatarilor din blocurile ANL printr-un anunţ postat pe uşile de la intrare şi asumat de Direcţia Patrimoniu.

Reamintim că cea mai mare chirie, de 493 de lei lunar, o plăteşte o familie care locuieşte în blocurile ANL de la Viişoara într-un apartament de peste 56 de metri pătraţi, vechea chirie fiind de 134 de lei.

Pe strada Tiberiu Brediceanu (lângă pasarelă), cea mai scumpă chirie este de 382 de lei, iar în blocul ANL de pe Bulevardul Decebal de 429 de lei. La blocul de pe strada Zefirului, chiria maximă percepută este de 331 de lei. În cartierul Subcetate, unde sunt majoritatea blocurilor ANL, cel mai mult plătesc chiriaşii care locuiesc într-un apartament, suma maximă percepută acestora fiind de 432 de lei.

Scumpirea a fost justificată prin aceea că se vrea încurajarea chiriaşilor să-şi cumpere locuinţele ANL.

În Bistriţa, au fost construite un număr de 635 locuinţe prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, din care 21 de locuinţe au fost vândute în favoarea titularilor contractelor de închiriere, iar în administrarea Consiliului Local Bistriţa au rămas un număr de 614 locuinţe situate în 16 blocuri.

17 comentarii

  • Sa le fie rusine, si eu am facut o sesizare, am chiria 424 lei lunar, sunt cu un singur salar ,minim pe economie divorteata mama a doi copii ,nu stiu dupa ce criteri au marit chiriìle , mi a venit raspuns sa astept ca o sa se micsoreze , dar cand ? Oare de ce nu face nimeni nimic , dece ne fura? , si daca ramai restart iti ia penalizari, Noua cine ne mai da bani inapoi pe lunile ce trebuia sa platim mai putin si am platit tot mult.Ba mai mult stau in ANL subcetate Bistrita nr 1 bl1 , la parter la noi au ads un caz social nu a platit intretinerea de cand sa mutat acolo , la asaciatie e trecut 1pers si ei stau o gramada da acolo da nu I verification nimenea , fam de romi, daca e caz social de ce I au dat ANL ?

    • Îmi pare rău sa constat ca o chirie se 400 de lei este exagerata… doamna chiar regret ca averi probleme doar ca eu am tot minimul pe economie și nu am ANL și chiria mea aste 800 de lei la privat… oare cine este in avantaj, eu as plăti cu mare drag 400 , facem schimb ??? Pe D-voastră vrând nevrând v-a ajutat statul asta pe care îl blamați… eu ce sa mai zic ???

  • chiriile ANL si in conditile de marire sunt mici si locuintele jumatate sunt repartizate unor locatari care nu ar trebui sa beneficieze de ele. Cautati pe piata o chirie de 4-500 de lei pentru un apartament si vedeti daca gasiti.

    • Corectă observația Liviu! Mai mult majoritatea beneficiarilor acestor locuințe sunt asistați sociali adică primesc bani fără sa muncească. Chiar nu știu de ce se plâng ca chiriile sunt mari. Oare pentru ca nu le mai ajung banii pe care îi primesc moca pentru băutură și țigări?

  • Unii cred că e suficient să plăteşti 250 lei pe lună. V-ati pus vre-o dată intrebarea dacă această sumă acoperă cheltuielile de:
    -contabilitate
    -salubrizare
    -asigurări de incendiu şi calamități naturale
    – administrator (deszăpezitor, spații verzi)
    -impozite
    -electrician
    -instalator
    -țigle noi pe acoperiş din când i când
    – zugrăvit exterior o dată la 10 ani
    -zugravit casa scării
    – deratizare
    – femeie de seviciu
    Suma de 250 de lei nu poate acpoeri aceste cheltuieli.

    • Domnule habar nu ai nu se face nimic pt bloc sau scara din cea ce ati scris acolo , nu cunoasteti situation nu vorbiti

    • @Floarea
      Cine plăteste cand vine un electrician să remedieze o problemă la instalația electrică?
      Cine plăteste cand se sparge vre-o conductă in subsolul blocului?
      Cine plăteste cand se zugrăveşte? Etc.
      Proprietarul blocului desigur, că doar nu o să plătească chiriaşii pentru că nu este blocul lor.
      Şi atunci proprietarul blocului de unde are bani de reparații dacă incasează doar 250 lei pe lună de la chiriaşi?

    • Adrian C. Chiar ca nu stiti! Dupa cum puneti problema cred ca nu locuiti in Romania…
      Eu doar in strainatate am intalnit chiriasi protejati de o lege, care platesc o chirie si toate cele insirate de dvs. intra in atributiile proprietarului.
      La ANL, in Bistrita, platim noi, chiriasii, toate cele scrise de dumneavoastra. Primaria nu face mai nimic pentru aceste blocuri. Doar incaseaza chiriile. Inclusiv instalatia de gaz si centralele le-am montat pe banii nostri, reparatii la instalatia electrica, conducte de canalizare din subsoluri, tot se repara pe banii nostri. Nu sunt blocurile noastre dar primaria nu repara nimic (sau nu a reparat pana acum, poate ca o sa le vina gandul cel bun…) si daca vrem sa avem conditii decente minime, platim si reparam. Salubrizarea, femeia de servici, administratorul, toate sunt platite de catre locatari. Intretinerea spatiilor verzi din jurul blocurilor o facem tot noi (unii dintre noi).

      Un alt aspect care scapa celor care comenteaza aici este ca nu se face diferenta dintre locuintele ANL si locuinte sociale.
      Nimeni nu plateste pentru cei care locuiesc in locuintele ANL. Nu suntem cazuri sociale, nu ni se platesc indemnizatii de la stat, suntem platitori de taxe si impozite. Suntem oameni normali, care muncesc si care la un moment dat au indeplinit niste conditii sa primeasca o locuinta de la primarie cu o chirie mai mica.
      Oriunde in lumea asta daca sunt locuinte de la stat, chiria e mai mica decat de la privat.
      Oricine poate sa isi depuna dosar pentru a primi o locuinta ANL dar nu toti primesc… Cei care au primit, au indeplinit niste conditii (studii, casatoriti, nr. de copii, venit, etc.). Atat timp cat nu se investeste si nu se face nimic pentru aceste blocuri ANL nu vad nici de ce ar creste chiria, daca tot intretinem noi locuintele… cred ca macar ar trebui sa ramanem la chiria aceea mai mica. Sunt sigura ca cei care comenteaza aici ca au la privat chirii mai mari decat noi la ANL nu isi schimba usa la intrare pe banii lor, nu zugravesc scara, nu repara tevile in beci, nu instaleaza centrale si restul.
      Pe scara pe care locuiesc eu sunt cel putin 4 apartamente nelocuite de ani de zile, in care nu se muta nimeni. De ce oare? Cand au vazut cei carora le-au fost repartizate ca nu au incalzire, ca trebuie sa zugraveasca, sa isi schimbe geamurile si usile si sa mai plateasca in plus si chirie de 300 lei, dupa ce fac o investitie initiala de cel putin 7-8.000 lei (pentru gaz si incalzire) au preferat chiria la privat.
      Si noua celor care stam mai demult, ne cam vine sa plecam… doar ca am bagat bani frumosi in apartamentele in care locuim si in intretinerea scarilor si nu ne lasa sufletul…

    • salut,eu sunt din ARAD,tu stai in ANL sau lucrezi la primarie? cand sa întâmplat ceva la bloc au venit cei de la primărie? Noi când am zugravit casa scării,am facut’o noi personal. ce se face cu banii încasați? Unde sunt noile blocuri? Dc.îți permiți sa dai 500 lei atunci sa fii sănătos,dar nu toată lumea își permite,mai treb.sa te gândești si la alții,nu numai la persoana ta. O zi buna

  • Pentru scumpirea de anul trecut si nu anul curent, cum ati scris, e interesant cum n-au mai contat deciziile din Consiliul Local, ca s-a scumpit desi s-a respins de 2 ori. Dar anul asta, ieftinirea nu se poate face deloc fara acelasi Consiliu Local care doarme. Unde se duc banii aia luati in afara legii?

    • Si anul trecut s-a dat legea in aprilie si s-a aplicat tot in septembrie. La marire a fost ok ca s-au scumpit chiriile doar in septembrie si nimeni nu a comentat. Acum repede se agita lumea de ce nu se aplica legea din aprilie. La ieftinit sa-si faca treaba autoritatile, dar la scumpit e bine ca nu si-o fac? Fiecare isi vede doar propriul interes in tara asta. Fiecare sa loveasca si sa carteasca. Faceti solicitari la ministere, la guvern, oriunde daca va v3deti nedreptatiti. Nu mai plangeti in ziarele locale ca nu va aude cine trebuie. Chiar zilele trecute s-a plans cineva (femeie singura cu 2 copii) ca nu-si gaseste chirie sub 150 euro si e disperata.

    • Musiu Cristi, anul trecut au venit tarziu normele metodologice, iar scumpirea a trecut peste Consiliul Local ca avionul. Acuma, ca exista norme de atatea luni si chiar in lege scrie ca INCEPAND CU 12 MAI, ce asteapta Consiliul Local sau de ce mai e nevoie de el?

      Cat despre aberatiile lui Andrei C…. imi vine sa rad. Electrician, zugraveala, instalator… nimic n-a platit primaria care ia banul, mereu au platit oamenii. Sa arate el zugraveala aia exterioara de care zice dupa 10 ani!

    • @Laura
      Chiria nu se stabileşte din burtă, aşa ca si salariul minim sau ca şi salariile bugetarilor. Nu poți să zici că o să fie 250 lei, sau 500 lei.
      Chiria se stabileşte pe baza unui calcul amănunțit de genul:
      – gunoi X lei
      – iluminat in scară X lei
      – administrator X lei
      – curățenie X lei
      – reparații X lei
      Cred că Primaria ar trebui să vă dovedească negru pe alb că aceste cheltuieli depăsesc suma de 250 lei. Şi atunci cine acoperă diferența până la 400, 500, 600 lei pe lună cât costă intreținerea. Primăria?
      Dovedeste-mi ca suma de 250 lei acoperă cleltuielile!

    • @Adrian C.
      Stimate domn, bati campii. Vorbesti fara sa ai habar de ce se intampla. Chiria se calculeaza DIN BURTA.
      Singura contributie a administratorului(primaria) dupa semnarea contractului de inchiriere este sa taie factura…atat. Nici macar nu sunt proprietari, sunt „mandatati” de ANL sa administreze blocurile.
      Cheltuielile locative comune pe care dvs. le confundati cu chiria, sunt platite exclusiv de asociatiile de locatari care nu au nicio legatura cu primaria.TOATE!!! In afara de iluminatul public din jurul blocurilor pe care probabil primaria va cauta un mod sa-i faca sa o plateasca 🙂
      Primaria nu face absolut nimic. Nu a dat afara pe cei care nu si-au platit regulat utilitatile (desi prin contractul de inchiriere erau obligati), ii doare in cot pentru ca cei care pierd sunt locatarii , nu verifica cine locuieste in garsoniere, multe fiind inchiriate de cca 15 ani de „baieti destepti”si exemplele astea pot continua la nesfarsit.
      Pe scurt, contractul de inchiriere stipuleaza anumite obligatii ale partilor pe care niciuna nu le respecta, mai ales primaria…
      Ceea ce se intampla in alte tari nu are nicio legatura cu ceea ce se intampla la noi.
      Asa ca nimeni nu trebuie sa demonstreze nimic, pentru ca banii aia 250 lei/luna sau 25 lei/luna merg 100% la bugetul primariei, fara nicio cheltuiala, sunt mai eficienti decat bancile comerciale si aia au un randament la afacere mai mic…

  • Bun nu isi gaseste chirie dar daca primăria i-ar da un apartament fara sa îndeplinească condițiile necesare pt acest lucru sau sa fie altii inaintea dansei pe lista acest lucru ar fi ilegal. După cum gândiți voi Primăria ar trebui să vă rezolve toate problemele inclusiv sa va dea si bani de buzunar se pare ca

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.