Sport

Atât de aproape de Rio! Pokemonii din Bistriţa, învinşi în ultimul act al turneului de la Bacău

Echipa Pokemonii din Bistriţa, care se impusese în etapa locală a ”Cupei Prieteniei Bergenbier” la fotbal, a fost aproape de calificarea în marea finală programată în luna iunie pe nisipul celebrei plaje braziliene Copacabana din Rio de Janeiro. Pokemonii au ajuns până în ultimul act al turneului final de est de la Bacău, unde au fost învinşi cu 2-0 de Magic Iaşi.

2 pokemonii bacauÎn optimi, Pokemonii au trecut cu 3-2 de Fortuna Friends, în sferturi învinsa a fost FC Porto Galaţi, tot 3-2, iar în semifinale echipa din Bistriţa a câştigat cu 2-1 în faţa formaţiei Railex Suceava. În finală, Pokemonii au fost nevoiţi să se recunoască învinşi de Magic Iaşi, 0-2, care va juca la Rio contra câştigătoarei turneului final de vest, Brazilienii din Cluj.

Echipa Pokemonii a fost formată din Alexandru Rus (cpt.), Ioan Bodea, Vasile Bozbici, Silviu Oltean, Abiel Deac, Dionisie Dradici, Mihai Covrig, Aurelian Pasztor, Alin Moldovan.

Marea finală dintre Magic Iaşi şi Brazilienii va avea loc în 4 iunie, la Rio de Janeiro.

”Sute de echipe, mii de prieteni, o singură competiţie: ”Cupa Prieteniei Bergenbier”! Prietenii din toată ţara joacă fotbal de plăcere! Ei au pornit spre marea finală a fotbalului frumos. Pentru că prima noastră de joc e berea de după, fotbalul între prieteni merită să ajungă în Brazilia”, a fost deviza competiţiei.

1 comentariu

  • bravo ,bravo….!!! cineva ar trebui sa invete de la ei cum este sa te daruiesti ,sa faci performanta fara n,spe meleoane supte de la buget. priviti la ei si luati notite. inca odata bravo.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.