Economie

Atenţie la ghirlande!

Vine perioada sărbătorilor şi multe primării vor aprinde din nou ghirlandele. Atenţie însă, spun cei de la Electrica. S-ar putea să cadă curentul!

Potrivit lui  Alexandru Roman a spus că există un program specific de trecere a vârfului de iarnă pe care le ia Electrica.

„Sunt măsuri tehnice, organizatorice şi administrative. Pentru acest an, avem un program de mentenanţă de peste 6 milioane de lei, iar pentru investiţii 4,7 milioane, şi suntem cam la 75 la sută din realizări”, a spus el.

Roman a adăugat că s-au făcut lucrări de reparaţii şi reglementări de niveluri de tensiune, la Sigmir s-au înlocuit conductorii şi a fost realizată izolaţia, normalizări de tensiune în Beclean, Ciceu Mihăeşti, Leşu Ilvei.

„Ca urmare a creşterii consumului de energie electrică pe capete de reţea, avem lucrări de racorduri pentru normalizarea tensiunii: Feldru, Dobric, Joseni, Rodna, Agrieş. Fiindcă starea instalaţiilor în joasă tensiune, mă refer la stălpii de lemn, este destul de veche, sunt în curs lucrări de modernizare la Sângeroz-Băi, Colibiţa, Parva, Runcu Salvei, Ilva Mare. La temperaturi scăzute, pot apărea probleme de scădere a nivelului de ulei, se fac reglementări la nivelul echipamentelor de înaltă şi joasă tensiune”, a declarat Roman.

El a tenţionat că mai sunt şi alte probleme ce pot apărea în sezonul rece.

„O altă problemă deosebită este întreţinerea culoarelor de siguranţă şi de protecţie a liniilor electrice aeriene prin executarea de defrişări, întâmpinăm probleme în zona proprietăţilor şi ocoalelor private. Apar depuneri masive de chiciură pe conductoare: zona care trece de la Parva la Sângeorz-Băi, chiar peste creastă, linia alimentează toată zona Rodna şi Valea Ilvelor. Când se face îndepărtarea stratului de gheaţă de pe conductoare, se poate asigura alimentarea până spre Sângeorz şi prima parte a Rodnei. La celelalte trebuie să întrerupem furnizarea. Se fac verificări ale echipamentelor, probe funcţionale, reinventarierea tuturor traversărilor cursurilor de apă. Ca urmare a montării unor ghirlande pentru iluminat ornamental, se supraîncarcă o singură fază. Trebuie respectate nişte condiţii tehnice, sunt situaţii unde reţeaua nu e pregătită pentru asemenea vârfuri de sarcină. Este anormal să supradimensionezi reţelele ca să aştepţi un vârf de consum în perioada sărbătorilor, ar fi costuri foarte mari”, a spus Alexandru Roman.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.