Comisarul șef al CJPC Bistrița-Năsăud,, a declarat că ouăle, care cântăresc circa o tonă, au fost scoase la vânzare de un comerciant ce are un stand într-un complex din Bistrița. Acesta a fost amendat cu suma de două mii de lei, iar ouăle au fost oprite temporar de la vânzare.
„Colegii mei au fost în control într-un complex comercial din oraș și au găsit la un comerciant 20.000 de ouă care nu aveau marcate data ouatului și calitatea acestora. Este vorba de o cantitate de o tonă de ouă care au fost oprite temporar de la comercializare până când vor fi etichetate corespunzător. Comercianul a fost amendat cu două mii de lei”, a spus ea.
Ea a adăugat că, în ultima perioadă, inspectorii CJPC Bistrița-Năsăud au dat, în total, 50 de amenzi comercianților de produse alimentare în valoare totală de 35.500 de lei.
„Tematica controalelor de Paște se încheie vineri, dar noi vom avea echipe de comisari care vor răspunde imediat solicitărilor, inclusiv apelurile primite pe numărul de telefon fix al instituției urmând să fie redirecționate spre ei”, a declarat ea.
Adaugă comentariu