Începând cu data de vineri 29 iulie, traficul auto din Piața Centrală din Bistrița se va desfășura după reglementările rutiere ale sensurilor giratorii. Intrările în sensul giratoriu nou creat sunt de la intersecția Pieței Centrale cu străzile Gheorghe Șincai și Nicolae Titulescu, iar ieșirea se va putea face pe străzile Gheorghe Șincai, George Coșbuc sau la intersecția Pieței Centrale cu strada Dornei, anunță Primăria Bistrița.
De subliniat că nu va mai fi permis accesul auto în Piața Centrală din strada Dornei, iar pentru accesul din Nicolae Titulescu conducătorii auto nu vor putea să vireze la stânga pentru a ajunge la strada Gheorghe Șincai, ci vor fi obligați să înconjoare Biserica Evanghelică, în conformitate cu semnele de circulație amplasate.
În luna mai a.c., s-a redeschis circulația auto în Piața Centrală. Cortul de evenimente al municipalității, Teatrul de Vară așa cum a fost numit, a fost demontat în totalitate după patru ani.
O treaba foarte buna. Pacat ca lui Cretu nu-i pica decat foarte greu fisa. A trebuit sa tina 4 ani blocat orasul cu porcaria aceea de Cort de Cultura.
Înțeleg că pe Gh. Șincai se va relua circulația în ambele sensuri, iar pe Dornei va fi tot sens unic dar invers decît pînă acum ?1?!. Da, corect, f. corect, … primarul va ajunge mai ușor la serviciu…, în rest traficul rămîne la fel de îmbîrligat…
N-ai inteles nimic , mai citeste odata articolul dar cu atentie , lasa-l pe primar . 🙂
O prostie, daca vin de pe Titulescu si vreau sa intru pe Cosbuc trebuie sa inconjor toata biserica.
nu poti vira la stanga sa ajungi pe Sincai nu zice nimeni ca nu poti intra pe Cosbuc,deci nu se mai foloseste”scurtatura” din fata Primariei.
Daca e sens giratoriu cum virezi la stanga ?
Durează 1 min. ocolirea bisericii ca ai prioritate si consum de câteva grame de combustibil , e atât de greu … fa-ti un calcul de cate ori vei trece pe zi pe Titulescu si sa intri pe Cosbuc , sau la cate zile? Comozi mai suntem!
Atentie celor care circulati de strada Dogarilor la intersectia cu str. George Cosbuc a disparut indicatorul STOP! Muncitorii care au montat stalpii de iluminat pe str. Dogarilor au uitat sa repuna acel indicator.
In situatia data, venind din partea de sus a orasului, cum pot sa acced auto piata centrala, daca sensul de circulatie pe strada Dornei s-a inversat ?
Nu s-a inversat nimic, stai linistit. Nu mai citi dacă nu înțelegi un text simplu.
Cum se poate intersecta o piață cu niște străzi?