Actualitate

Atenție, șoferi! Modificări în Codul Rutier. Sancțiuni mult mai dure pentru o serie de contravenții

Guvernul a aprobat, printr-o Ordonanţă de Urgență, modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. ”Cred că suntem conştienţi cu toţii de realitatea zilelor noastre care ne obligă la reacţii adecvate şi responsabile. Carnagiul de pe şoselele României trebuie oprit. Acest obiectiv se atinge prin intervenţii ferme la nivelul legislaţiei rutiere”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode.

Noile măsuri cuprinse în ordonanța adoptată reglementează mecanismele de sancționare a abaterilor prin raportare la gradul de pericol social al acestora, definirea comportamentului agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, sancționarea faptei privind circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor și trecerea într-o clasă superioară de contravenții a faptei privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire.

Noile modificări prevăd sancționarea comportamentului agresiv adoptat în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, cu amendă contravențională având o valoare cuprinsă între 580 de lei și 725 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor urmează să fie sancționată cu amendă având o valoare cuprinsă între 1.305 de lei și 2.900 de lei, abatere prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (în prezent această faptă fiind sancționată cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni) și, în plus, cu aplicarea sancțiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Se introduce o majorare cu 30 de zile a perioadei de suspendare aplicată pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată și se trece la o clasă superioară de contravenții pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire, fiind prevăzută o creștere a sancțiunii contravenționale, noile amenzi ajungând la o valoare cuprinsă între 870 și 1.160 de lei.

Modificări vor fi aduse și în ceea ce privește soluția de suspendare, de drept, a termenului de prescripție de 6 luni, pentru cumulul de 15 puncte de penalizare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Totodată, se stabilește viteza maximă admisă în afara localităților pentru vehiculele din categoria A2, respectiv 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri.

De asemenea, se introduce o nouă contravenție. Nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea, în timpul mersului, urmează să fie sancționată cu amenda cuprinsă între 870 și 1.160 lei.

Iată care sunt toate schimbările în Codul Rutier:

– se definește comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum și sancțiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (580 lei – 725 lei) și cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabilește amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni (870 lei – 1.160 lei) și cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile;

– se trece într-o clasă superioară de contravenții fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgență a autostrăzii (de la 580 lei – 725 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, sancțiunea contravențională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuiește cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile;

– se introduce sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile, de a circula în sens contrar direcției de mers pe calea unidirecțională;

– se introduce o nouă majorare cu 30 de zile a perioadei de suspendare aplicate pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 101 alin. (3) lit. d) și art. 102 alin. (4), dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

– se majorează sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată;

– se trece într-o clasă superioară de contravenții fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

– se trece într-o clasă superioară de contravenții abaterea de la regulile privind depășirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

– se trece într-o clasă superioară de contravenții nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

– se trece într-o clasă superioară de contravenții fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

– se reglementează soluția de suspendare, de drept, a termenului de prescripție de 6 luni pentru cumulul de 15 puncte de penalizare până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;

– se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depășirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile.

– în cazul în care prin încălcarea regulilor de circulație privind circulația pe sens opus, conducerea sub influența băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să se majoreze cu 30 de zile.

– se reglementează interdicția de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină;

– se stabilesc în concret datele de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredinţat vehiculul pe care proprietarul/deținătorul mandatat trebuie să le comunice la solicitarea poliției rutiere, precum și un termen în care acestea urmează a fi transmise;

– se introduce o excepție de la posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10, constând în nerespectarea de către proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a obligației de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliției rutiere, datele de identificare ale persoanei căreia ia încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice;

– se modifică textul prevăzut la art. 101 alin. (1) pct. 8 privind obligațiile și interdicțiile conducătorilor de biciclete și trotinete electrice care constituie contravenții, în sensul eliminării dispozițiilor de trimitere expresă către anumite norme din cuprinsul OUG nr. 195/2002 și Regulamentului de aplicare a acesteia;

– se reglementează reluarea de drept a perioadelor de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în mod succesiv, una în continuarea celeilalte;

– se reglementează obligația de a susține testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație atunci când titularul permisului de conducere a fost implicat într-un accident de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane, dacă a fost încălcată o regulă de circulație prevăzută cu suspendarea dreptului de a conduce, iar instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) și g) din Codul de procedură penală, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă nu a fost dispusă obligația prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori încetarea procesului penal în condițiile art. 16 alin. (1) lit.e) și g) din Codul de procedură penală;

– se elimină suprapunerea perioadelor de suspendare a exercitării dreptului de a conduce;

– se modifică condițiile în care poate fi susținut testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;

– se clarifică aplicarea prevederilor art. 118 alin. (4) privind momentul reluării de drept a executării suspendării dreptului de a conduce;

– se reglementează posibilitatea titularilor de permise de conducere de a susține testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație la orice serviciu al poliției rutiere;

– se reglementează situația în care, la momentul constatării faptei pentru care prezenta ordonanță de urgență prevede reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, conducătorul de vehicul un are asupra sa documentul de înmatriculare ori de înregistrare, precum și sancțiunea corelativă nerespectării normei de conduită;

– se reglementează cazul în care titularul permisului de conducere nu a putut fi supus testării în vederea stabilirii concentrației de alcool pur în aerul expirat sau testării preliminare a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive;

– se stabilește viteza maximă admisă în afara localităților pentru vehiculele din categoria A2;

– se modifică contravenția privind montarea unor anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici pe autovehicule, tractoare agricole sau forestiere;

– se corelează norma de sancționare cu cea de conduită în ceea ce privește dotarea obligatorie a autovehiculelor, tractoarelor agricole sau forestiere ori a tramvaielor;

– se abrogă contravenția privind preschimbarea permisului de conducere obţinut în alt stat, în termenul prevăzut de lege;

– se introduce o nouă contravenție pentru nerespectarea obligației de a menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului;

– se reglementează circulația pe sens opus în rândul contravențiilor pentru care este obligatorie testarea pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie;

– se introduce o nouă contravenție nerespectarea obligației de a acționa frâna de ajutor, de a opri funcționarea motorului și de a cupla într-o treaptă de viteză inferioară sau în cea de parcare dacă autovehiculul are transmisie automată, atunci când conducătorul vehiculului imobilizat pe drum public se îndepărtează de acesta.

5 comentarii

  • Pentru asta puteți mulțumi idioților și cocalarilor bucuroși că au scăpat la cotețe și care nu respecta nicio lege, că ei se cred Sumacheri.

    • Ar trebui sa nu le de-a permisul decat la 20 de ani, pentru că la 17-18 nu ești copt la minte.

  • Erată
    Sunt scutiți de la modificările noi următoarele categorii:
    -toți participanții din trafic care au rovinietele la zi și nu beneficiază de treceri semaforizate la nivel cu calea ferată, nu au autostrăzi, sunt proști și fără spirit civic că dau în gropile rezultate în urma camioanelor care nu respectă greutatea maxim admisă
    – piloșii, copiii acestora, și toate rudele de gradul 1

  • Vreau sa fie foarte corect explicat (cu punct si virgula, cu exemple) ce inseamna comportament agresiv la volan; spun asta din mai multa motive. Unul din aceste motive poate fi urmatorul: vine „cocalarul” cu „ghiule si lante” pe la gat si pe la maini, conduce masina pe banda a II-a, sau chir pe cele doua benzi (pe linia de separare) a celor doua benzi, cu geamul lasat cu mana afara pentru ai fi vazute „achizitiile” si sa vada „populimea ” cat de bine ii merge lui, cat de „tare” este „el”. Se deplaseaza cu 30/40 km/ora, desi are voie cu 60 km/ora. Vrei sa-l depasesti si nu ai pe unde. Daca ii dai flash-uri esti agresi, daca il clahonezi esti agresi. Deci, trebuie sa accepti „apucaturile cocalarului”…!!!???
    Si sunt multe alte situatii…

    • Bine punctat
      As vrea sa mai adaug o situatie in care masina din fata circula cu 50km/h in afara localitatii unde limita de viteza este de 90-100km/h si se tine lipit de linia discontinua a drumului cu toate ca are loc de inca doua masini pe partea dreapta. Dupa el convoiu de masini care mai de care agitati. Cum procedam? Stam in spatele acestui vehicol care nu se trage in dreapta deoarece vrea el musai sa steie pe linie cu rotile din stinga si formeaza o coloana interminabila pe drum? In alte state aceste specimene sunt scoase in afara carosabilului chiar de catre politie. Intrebarea mea este Politia Romana face asa ceva? Politia Romana are parghiile si suportul necesar sa procedeze la fel?
      Multe accidente se produc tocmai din aceasta cauza. Depasiri pe coloana tinuta de soferi iresponsabili sau needucati.
      In Germania eu am asistat la o retragere din trafic a unei persoane care conducea in afara localitatii cu 60km/h unde limita de viteza era de 100km/h si a facut o coloana de masini imensa. Nu stiu cum cum au stiut politisti probabil camere de supraveghere sau soferi care au sunat la politie dar cert ii ca foarte repede traficul sa fluidizat prin interventia lor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.