Pentru partida de marţi 25 septembrie, de la Piatra Neamţ, antrenorul Gloriei, Nicolae Manea, nu a contat pe Marcos Moraes, Peteleu (accidentaţi), Dolha, Kanon, Romario, Zahiri, Anton, Curtuiuş (menajaţi).
În minutul 7, Bratu a fost deschis în careu, însă a fost blocat de Mohamed, iar două minute mai târziu Oghiniuc a respins de sub bară după o lovitură liberă şi o minge deviată de Golubovici. În urma cornerului rezultat, Ceahlăul a deschis scorul în minutul 10, fundaşul spaniol Aloisio Mohamed trimiţând în plasă cu capul din careul mic, dintre Oghinciuc şi Tudose. Gloria putea egala în minutul 14, însă Miron a deturnat lovitura de cap a lui Bratu. În minutul 37 goalkeeperul Gloriei a scos şutul lui Golubovici, pe care scria 2-0, iar peste două minute Bratu a avut egalarea în vârful bocancului, dar Miron s-a opus. Ceahlăul a mai înscris o dată până la pauză, în minutul 44, prin Gelu Velici, care a dejucat pasul la ofsaid al bistriţenilor, a pătruns în careu şi l-a executat din unghi pe portarul Gloriei, balonul strecurându-se printre picioarele nefericitului Oghinciuc.
Echipa bistriţeană a continuat să fie sparring partner, iar în minutul 61 Marian Constantinescu a pătruns nestingherit în careu şi a marcat pentru 3-0 cu un şut pe jos, conturile fiind definitiv încheiate. Nu s-a terminat aşa, pentru că Gelu Velici a făcut 4-0 ca în curtea şcolii, reuşind dubla în minutul 85.
Cu grijile campionatului pe cap, unde ocupă un loc retrogradabil, ”alb-albaştrii” au spus adio ediţiei 2012/2013 a competiţiei pe care au câştigat-o în 1994, dar care acum a părut o corvoadă pentru ei.
Ceahlăul Piatra Neamţ: Miron – A. Moreno, Mohamed, L. Cazan, Drugă – Tolimir (V. Achim 53), Onciu – M. Constantinescu (Bădescu 64), Velici, Ştefănescu (Margină 72) – Golubovici. Antrenor Constantin Enache
Gloria Bistriţa: Oghinciuc – Traşcă (Peica 77), Tudose, Reano, Cafasso – Feher, Enescu (Braganca 59) – Țârcă, Predescu, Ayza – Fl. Bratu (Laio 65). Antrenor Nicolae Manea
Stadion: ”Municipal Ceahlăul” – Piatra Neamţ. Arbitri: Adrian Cojocaru (Galaţi) – Vlad Bârleanu (Bucureşti), Marius Marchidanu (Brăila) – Bogdan Anghelinei (Galaţi). Observatori: Romeo Chihaia (Bucureşti), Tamas Zoltan (Odorheiu Secuiesc)
Următorul meci al Gloriei, în etapa a 10-a a Ligii I, este programat sâmbătă 29 septembrie, de la ora 19.00 (în direct la Digi Sport), pe terenul campioanei României, CFR Cluj.
Bravo autorului articolului! În sfârşit un om documentat! Pe toate site-urile (culmea şi pe Mediafax) scrie că Mohammed Hamza a deschis scorul, deşi Hamza nu mai este demult la Ceahlăul!