Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a primit la Palatul Cotroceni pe judecătorii Curții Constituționale. Întâlnirea a avut loc la solicitarea președintelui CCR Augustin Zegrean și a fost prilejuită de încheierea mandatelor a trei judecători ai Curții.
Mandatul lui Augustin Zegrean expiră în 10 iunie, moment în care atribuţiile îi vor fi preluate de Valer Dorneanu, care a fost ales preşedinte interimar al Curţii Constituţionale.
”În cadrul discuțiilor, s-a subliniat importanța asigurării independenței justiției constituționale, ca una dintre principalele garanții ale statului de drept. Președintele Klaus Iohannis a evidențiat rolul CCR în promovarea cooperării loiale dintre instituțiile statului”, anunță Președinția.
Augustin Zegrean (62 de ani) a ocupat două mandate consecutive în ultimii şase ani. El a fost reales președinte al CCR în 10 iunie 2014 pentru un mandat de trei ani. În iulie 2007, Zegrean a fost numit de către președintele României judecător la CCR pentru un mandat de nouă ani. Augustin Zegrean, născut la Bistrița în 29.03.1954, a fost senator în 1990-1992 și deputat între 2004 și 2007.
felicitari domnului presedinte Augustin Zegrean , pentru activitatea depusa , la CCR ,
Cu respect ; Maxim BUIA .
Singeorz Bai .
POLITRUC!!
„fotosop”…ca poza e varza cu astia!!!
MOȘULE, ce tanar ești!