Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat că sesizarea privind validarea de către Parlament a noului Guvern reprezintă o situaţie absolut nouă.
El a adăugat că nu a mai judecat o astfel de sesizare, dar că acest caz va fi analizat cât se poate de repede: ”Este ceva absolut nou, astfel de situaţii n-au mai avut loc”.
”Trebuie să citim şi noi dosarul, încă nu ştim ce cer contestatarii. În Constituţie nu scrie nicăieri că trebuie să avem 10, 20 sau 120 de ministere. Nu putem da noi jos Guvernul, numai Parlamentul poate”, a spus Zegrean.
Întrebat dacă până la luarea unei decizii în privinţa noului Guvern este valabilă componenţa Cabinetului Ponta 2, Zegrean a spus: ”Da. Guvernul nu a fost demis, aşa că ţara este pe mâini bune. Vedeţi că au fost ţări care… De exemplu, Belgia, un an jumătate nu a avut Guvern şi se pare că a dus-o mai bine în perioada aia”.
Zegrean spune că este greu de crezut că CCR va putea da până vineri un verdict la sesizările parlamentarilor PDL şi PMP, care au atacat la CCR hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului. Până la urmă, Curtea Constituţională a României a stabilit că discută sâmbătă sesizarea.
Doina Pană, ministru delegat pentru dialog social în Guvernul Ponta 2 a fost propusă ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură în noul Cabinet, din care face parte şi Gabriela Szabo, ministru al Tineretului şi Sportului.
Da, pe maini foarte bune.
Tara acum e in mana celor tupeisti si nesimtiti, a celor dispusi sa,,linga vase, si sa roada oase”,(citeste UDMR), a celor cu idei si mijloace de a face politica in modul de dinainte de’89, (citeste PSD), a celui ce crede ca nici un pret nu e prea mare pentru a-si salva pielea (citeste Basescu), precum si a uneltelor acestuia (Zegrean cu CCR si DNA). Frumos peisaj la un sfert de secol dupa ’89!