Actualitate Recomandări

Aurelia Dan: Profesorii care țin ore online să fie prezenți în școală. Ce riscă paznicii și îngrijitorii nevaccinați

În prezent, în 16 școli din județ – unde rata de vaccinare este mai mică de 60% – se țin cursuri online, elevii fiind acasă, iar profesorii, în cea mai mare parte a lor, în școli. Este o recomandare din partea Inspectoratului Școlar Județean transmisă conducerilor de școli pentru a putea fi realizată o mai bună monitorizare a prezenței profesorilor la ore.

”Este o recomandare pe care noi, de la nivelul ISJ, am inițiat-o către unitățile de învățământ încă din luna septembrie, anticipând un astfel de context în care întreaga activitate didactică din respectiva unitate de învățământ să fie trecută în online, ca actul de predare să se desfășoare din școală din cel puțin două motive: accesul mai facil la dispozitivele tehnice care să permită transmiterea în sistem sincron în sistem videoconferință către elevii de acasă, accesul la alte resurse de care cadrelele didactice ar avea nevoie în această activitate de predare și, nu în ultimul rând, un aspect care este mai puțin plăcut la nivelul cadrelor didactice, dar este nevoie să îl acceptăm cu toții, este nevoia de a monitoriza prezența cadrelor didactice și activitatea efectivă a acestora în sistem online”, a spus Aurelia Dan la Bistrița Express.

Potrivit inspectorului general, recomandarea nu are titlu de obligativitate, fiind la latitudinea unităților de învățământ să decidă dacă se impune sau nu prezența cadrelor didactice în școală.

Un număr de 16 școli sunt în scenariul 2 al activităților online, unele au optat pentru varianta desfășurării activității online a cadrelor didactice din școală, iar altele au decis ca respectivele cadre didactice de la domiciliu. În această săptămână, avem o inspecție tematică cu două obiective, unul fiind legat chiar de acest aspect, modul în care se desfășoară activitățile didactice online, cadrul în care se desfășoară, resursele necesare acestui proces. Inclusiv vrem să sondăm dacă, la nivelul elevilor, există situații în care aceștia nu au acces la dispozitive electronice”, a mai spus ea.

În ce privește rata de vaccinare de 60%, Aurelia Dan a spus că aceasta se calculează raportat la întreg personalul unei școli, nu doar didactic, din informațiile ISJ cei care nu vor să se vaccineze fiind alții decât profesorii.

”În stabilirea acestui procent se are în vedere întreg personalul școlii, inclusiv personalul didactic auxiliar sau nedidactic cum ar fi îngrijitorii, paznici, etc. Din informațiile pe care noi le avem, în rândul acestei categorii reticența este mai mare. În această situație îmi permit să lansez următoarea întrebare: dacă școala e în online și copiii sunt acasă, ce fac aceste persoane, cum își justifică activitatea ca la sfârșitul lunii să fie remunerate? (…) Dacă școala e în online, dânșii nu au obiectul muncii. Prin redistribuire de sarcini în fișa postului se justifică până la un punct. Există pârghii de monitorizar pe care ler avem la nivel de sistem și una este fișa postului, acea rorganizare sau repartizare a activității din fișa postului asumată la nivelul unității de învățământ printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație și, în măsura în care sarcinile redistribuite și reorganizate nu acoperă specificul activităților și intervalul de timp dedicat activității respective potrivit Codului Muncii, atunci poate unitatea de învățământ să solicite fie reducerea postului, fie reducerea parțială, fie totală fiindcă în acest context nu se justifică”, a spus inspectorul general Aurelia Dan.

Inspectorul general a spus că potrivit reglementărilor actuale, școala este cea care decide cum se țin cursurile pe baza criteriilor în vigoare.

”Dacă la nivelul forului decizional al școlii numit Consiliu de Administrație din care fac parte reprezentanți ai părinților, ai autorității publice locale, ai cadrelor didactice se decid niște măsuri mai imperative prin care toți factorii implicați să contribuie și să colaboreze astfel încât dreptul la educație al elevilor să nu fie privat de niște frustrări, de niște neînțelegeri sau orgolii ale unor adulți. Depinde foarte mult de abilitatea pe care conducătorul unității de învățământ o oare în a direcționa decizia în folosul elevilor. Dreptul a educație este un drept vital, iar serviciile educaționale sunt cu caracter public. E important pentru toți cei care prestăm servicii publice să înțelegem că de noi depinde educarea celor pe care îi vrem buni cetățeni, îi vrem pregătiți pentru viață, iar acest lucru nu se poate face la distanță. Fac un apel și către părinți. Ne-au sunat părinți extrem de nemulțumiți. Le-am spus și repet: prima instituție către care trebuie să se îndrepte este unitatea de învățământ în care învață copiii.

Și părinții, și comunitatea locală, și directorii pot face front comun astfel încât toți cei care sunt în acea entitate să își asume o direcție comună. Reprezentanții părinților în CA pot pune întrebări, pot cere clarificări, pot avea poziții ferme și împreună cu ceilalți părinți ai școlii să ceară celor de care depinde această rată a vaccinării să facă tot posibilul pentru ca accesul elevilor la școală să fie unul direct, facil și, de ce nu, adaptat nevoilor societății și nevoilor individuale fiecărui copil în parte”, a spus Aurelia Dan.

15 comentarii

  • Începeți cu amenințări. Asta e tactica prostului. De libertate nu ați auzit? Profitați de faptul că lumea e plină de isterici și paranoici care va susțin. V-ați vaccinat? Ce vă mai roade. Aveți cumva impresia ca vaccinul nu e sigur și vă doriți ca în caz de reacții adverse să fie cât mai mulți în situația voastră? Mai bine ați merge la un psihiatru sa va dea un tratament, să vă calmați. Le dați apă la moară autorităților să distrugă ce a mai rămas din libertatea omului.

    • Asta cu anti vaccinarea e depășită! Acum e „trendy” să nu mai iei nici un fel de medicamente, și să nu mai mergi la doctor. Așa că voi antivacciniștilor, SĂ VĂ CONFORMAȚI !

  • Poate le mai reaminteste doamna sefa ,la cei care dau meditatii ,ca sa ,,recupereze copiii materia neaprofundata in perioada de lock down”,sa isi procure case de marcat sa mai mlateasca impozite,sa nu se trezeasca ca le rasar vreo 6 case si un teren de golf.

  • Codul muncii spune:
    Art. 122. [compensarea muncii suplimentare prin ore libere platite]
    (1) Munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia.
    (2) In aceste conditii salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
    (3) In perioadele de reducere a activitatii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere platite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate in urmatoarele 12 luni

    V-ați interesat vreodată,cei de la „conducere „,câte ore suplimentare neplătite efectuează îngrijitoarele când cineva se îmbolnăvește și trebuie înlocuit?
    V-ați interesat vreodată,ce încadrare au îngrijitoarele de grădiniță?
    Vi se pare normal să fie încadrate ca îngrijitoare de curățenie,în condițiile în care munca lor are legătură 90% cu copii și 10% cu curățenia?
    Știți în mod concret ce fac acești oameni? Și mai ales,știți câte sarcini în plus au pe fișa postului deși încadrarea e făcută anapoda?
    Știți că salariile acestor oameni nu au mai crescut de ani de zile?Pentru ei pâinea nu are același preț?
    De ce trebuie să dați mereu cu biciul în oameni care fac o muncă utilă (nu e chiar nobilă!) dar este totuși esențială în contextul actual. Și de ce sunt puși primii pe lista reducerilor?Ca să mai păstrați vreun birocrat care poartă două hârtii de ici colo?
    Mai interesați-vă și de soarta acestor oameni și apoi emiteți păreri!
    Ps.
    Și nimeni nu stă acasă când se face școală on-line ci se face curățenie generală,dacă știți ce este aceea.

  • Dionela, ( D. Ionela ?)
    Așa curățenie e în școli, de poți linge mac. Cine să facă mizerie dacă copii nu sunt la școală ? Mai vreți să moară multe cadre didactice să realizați importanța vaccinări ?
    Calitatea cadrelor didactice este dată de analfabetismul funcțional care-l produceți și rata de vaccinare din proprie inițiativă ( aia de după vacanța de vară )
    Au fost majorate salariile în învățământ și asta a dus la scăderea calității învățământului, statistic se poate dovedi. Mulți incompetenți au intrat în învățământ doar pentru salariile bune, au dat din coate , au apelat la PCR. O grămadă sunt online în timpul orelor chiar înainte de apariția pandemiei, dar pe Insta, Meta, Only. ..
    Ce e val ca valul trece, peste noi a trecut valul dar cu ce costuri umane ?

    • @Bionelam
      În primul rând ,habar nu aveți când și de ce trebuie folosită prepoziția „pe” înaintea lui „care” și mai vorbiți de analfabetism.
      În al doilea rând,nu am amintit de vaccinare,fiindcă este treaba fiecăruia ce face cu viața lui.
      În al treilea rând,personalul de curățenie e prea puțin în comparație cu volumul de lucru și numărul de copii.
      Și da,se face curățenie generală,spălare și dezinfecția tuturor obiectelor,jucăriilor ,mobilierului, geamurilor,chiar dacă copiii lipsesc.
      În al patrulea rând, salariile personalului nedidactic NU au crescut de ani de zile.
      Și cu asta am încheiat polemica.

  • În primul rând ,habar nu aveți când și de ce trebuie folosită propoziția „pe”inaintea lui „care” și vorbiți de analfabetism.
    În al doilea rând,nu am amintit de vaccinare,fiindcă este treaba fiecăruia ce face cu viața lui.
    În al treilea rând,personalul de curățenie e prea puțin în comparație cu volumul de lucru și numărul de copii.
    Și da,se face curățenie generală,spălare și dezinfecția tuturor obiectelor,jucăriilor ,mobilierului, geamurilor,chiar dacă copiii lipsesc.
    În al patrulea rând, salariile personalului nedidactic NU au crescut de ani de zile.
    Și cu asta am încheiat polemica.

    • Dionela, în America de Nord dezinfecția, administrarea hranei e responabilitatea educatoarelor. Şi sistemul funcționeazã cumva.

  • @Marian
    Ideea de bază a articolului la care am făcut trimitere este că nu se știe ce mai pot cauza serurile ARN mesager. „Faizăr” zice că nu au fost făcute studii de genotoxicitate și carcinogenitate, adică nu și-au dat interesul să vadă ce cancere ori boli genetice ar putea cauza serurile lor.
    Dacă guvernanții noștri vor dori să introducă acul în organism tuturor cetățenilor acestei țări, măcar să aibă decența de a nu mai cere să ne înțepăm pe semnătură proprie, iar fabricanții acestor seruri să plătească despăgubiri consistente pentru cine moare din zemurile lor.

  • Dionela, într-o societate civilizată indivizii sînt interconectati, libertatea ta de a face ce vrei,nu trebuie să o ingradeasca pe a mea și dreptul meu de a fi sănătoasă.

  • Răspunde te rog, după cine să facă curățenie dacă nu sunt copii la școală?
    Ai calculat salariul orar al cadrelor didactice ?
    Veniturile anuale împărțit la nr de ore efectiv lucrate ?
    Lucrate efectiv, nu alea în care participați la tot felul de cursuri pentru a primi o hârtie de pus la dosar (portofoliu sau cum îi ziceți).

  • Sunt perfect de acord si chiar vreau ca profesorii sa isi sustina orele de curs din clasa nu din dormitor, bucatarie, sufragerie sau telefon mobil. Asa cum cadrelor auxiliare din invatamint li se cere sa vina la scoala de la 8 la 16 si profesorii pot veni. Si ii ceva normal sa mergi la jobul pentru care defapt esti platit daca se poate si se poate, nu sa stai acasa in pat sau la cratita invirtind lingura de lemn in zama.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS