Noul Consiliu Local al Tinerilor Bistriţa, al patrulea de la înfiinţarea acestei structuri, a fost învestit miercuri la Primărie, în...
Autor - Eugen Gheorghe
A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Directorul Parcului Naţional Călimani, Basarab Bârlădeanu, a precizat în cadrul şedinţei de miercuri a Colegiului Prefectural că doar...
Directorul Parcului Naţional Munţii Rodnei, Doina Jauca, a declarat că administratorii şi paznicii ariei protejate se confruntă cu...
Directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, Ştefan Mureşan, a spus în cadrul unei...
Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a spus că dacă actuala guvernare ar fi ţinut cont de modul în care poporul s-a...
Peste 1200 de fermieri vor primi câte 1500 de euro timp de cinci ani ca să iasă din zona fermelor mici de familie şi să înceapă să producă şi să...
Maria Grapini, ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, şi Daniel Constantin, ministrul...
Agenţia de Protecţie a Mediului şi-a dat acordul pentru ca la Josenii Bârgăului să se înfiinţeze o fermă de mistreţi...
Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, care face parte din Comisia de revizuire a Constituţiei, se opune căsătoriilor gay...
Bistriţenii care au dorit să-şi încerce îndemânarea la tir cu arcul, sport olimpic, au mers duminică pe terenul Colegiului Naţional...









Comentarii recente