Asociația Tășuleasa Social, inițiatoarea proiectului ”Via Transilvanica”, anunță că încă o firmă a decis să sprijine amenajarea ”drumului care...
Autor - Timp Online
Timp Online prezintă informaţii din judeţul Bistriţa-Năsăud, acoperind domeniile de interes: social, politic, învăţământ, sănătate, cultură, economie, sport.
”Primul sosit, primul servit! Ultimul apel de proiecte cu bani europeni pentru sectorul privat prin POR 2014-2020. Până la 5 milioane de euro...
Înscrierea în clasa pregătitoare se face în două etape, prima dintre acestea începând luni, 4 martie a.c., potrivit calendarului stabilit de...
Patru persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut la Ciceu Giurgești, autoturismul în care se aflau ieșind în afara...
(FOTO) Chiar dacă vremea caldă pare că se lasă așteptată, avem dovada că a venit primăvara. Pe dealurile ceva mai însorite din jurul Bistriței au...
După ce președintele PSD Bistrița-Năsăud și al PSD Bistrița au anunțat că vor să dărâme Stadionul ”Jean Pădureanu” și să facă alt complex sportiv în...
”Despre vizita doamnei Andronescu la Bistrița, între politizare, ipocrizie și dublu discurs. Mi-am anunțat disponibilitatea să particip la aceste...
La Bistrița are loc sâmbătă a VIII-a ediție a concursului naţional de taekwondo Cupa „Ilyo Open”, la care participă sportivi din toată țara. Prezent...
Asociația Bistrița Civică organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 18.00 și până la ora 20.00, un miting de protest în Piața Petru Rareș...
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a ales să sărbătorească cu fast toate doamnele din business prin organizarea Galei...









Comentarii recente