Sub vârful Roșu (2113 metri) din Munții Rodnei s-a produs o avalanșă, anunță Alex Varga, fotograf de natură sălbatică.
Serviciul Județean Salvamont Bistrița-Năsăud a avertizat: “În Munții Rodnei în zona Vf. Roșu s a produs o avalanșă de mari dimensiuni. Pericolul de avalanșă în zonă este în continuare ridicat. Vă recomandăm prudență, evitați zonele de risc!”.
Avalanșele se produc în general în condițiile unui cumul de factori care le favorizează: o pantă înclinată suficient, lipsa coeziunii între straturile de zăpadă cauzată de condițiile de vreme, adăugarea unui stres suplimentar care produce colapsul unui strat slab ascuns (cum ar fi greutatea unei persoane – picătura care umple paharul).
Avalanșele se produc cel mai mult pe pante cu înclinația între 30 și 50 de grade, cu o predilecție pentru intervalul 34-45. Evitarea unui astfel de teren înseamnă evitarea riscului de avalanșă.
Ninsoarea, ploaia, expunerea pantelor la soare, vântul, temperatura – toate influențează în mod direct straturile de zăpadă și contribuie la stabilitatea sau instabilitatea acestora.
Adaugă comentariu