Un bărbat de 37 de ani din Feldru a fost condamnat la închisoare de patru ani și două luni în Irlanda pentru că a participat, alături de alți doi indivizi, la un ”jaf urât și premeditat” împotriva unor ”victime vulnerabile”.
Conform https://www.irishtimes.com, Ioan Galben ar fi atacat împreună cu alți doi – Samuel Pop și Andrei Țigănașu – două femei din Brazilia care închiriaseră un apartament în Roscommon. Cele două femei – care au mărturisit în fața instanței că sunt escorte și se mută din oraș în oraș – au închiriat pentru o săptămână un apartament în Roscommon.
În 28 octombrie 2019, când femeile au deschis ușa apartamentului, doi bărbați le-au împins și unul a folosit un cuțit pentru a le amenința. Atacatorii le-au luat bani și obiecte de valoare, iar una dintre femei a fost pusă la pământ și lovită cu piciorul în spate de Ioan Galben (foto).
Trei săptămâni mai târziu, poliția irlandeză i-a reținut pe cei trei bărbați. Toți și-au recunoscut faptele, inclusiv Ioan Galben, tatăl a doi copii care sunt în țară, precum notează presa română din Irlanda.
Judecătorul în fața căruia au fost prezentați cei trei, a descris fapta lor drept ”un jaf urât și premeditat”, iar pe femei le-a numit ”victime vulnerabile”.
El l-a condamnat pe Galben la cinci ani de închisoare, dar a suspendat ultimele 10 luni ale pedepsei.
Ceilalți doi bărbați vor afla ce pedeapsă au de ispășit abia în noiembrie.
Prea blândă legea pentru asemenea specii, ăștia sunt aia care fac un sac de euroi in cateva zile. Alții care au muncit cinstit și muncesc în continuare de abia își duc viața de zi cu zi si își mai permit o vacanță în țară la părinții s-au rude.Acuma ar trebui să fie și ei vulnerabili.
Asa au facut avere?