Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Rus Ştefan, în vârstă de 31 de ani, pentru deţinere şi trafic de droguri de risc şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În fapt se reţine că inculpatul Rus Ştefan a comercializat cantităţi însemnate de rezină de cannabis către consumatorii din zona oraşului Năsăud. Drogurile de risc proveneau din Spania şi erau introduse pe teritoriul României prin intermediul unor firme de transport şi de curierat.
De asemenea, inculpatul este acuzat că a deţinut în mod nelegal o armă de foc, în stare de funcţionare, calibrul 16 milimetri, pe care a vândut-o unui investigator sub acoperirie, pentru 700 de euro. Joi, inculpatul a fost prins în flagrant delict având asupra sa alte două arme de vânătoare, pe care intenţiona să le comercializeze pentru 2.600 de euro.
În urma unei percheziţii domiciliare făcute la locuinţa inculpatului, procurorii DIICOT au descoperit şi ridicat 63 de cartuşe de diferite calibre. Ulterior, la solicitarea procurorilor instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 de zile. Cercetările au fost făcute cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul SCCO Bistriţa-Năsăud.
Adaugă comentariu