Actualitate

Bărbat din Parva, împușcat accidental în picior la o partidă de vânătoare

Echipajul de prim ajutor SMURD din cadrul Secției de Pompieri Năsăud a fost solicitat să intervină în localitatea Rebrișoara, pentru acordarea primului ajutor medical unui bărbat de 47 de ani, care prezenta o plagă împușcată la nivelul coapsei, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Pentru a ajunge în pădure, într-o zonă greu accesibilă, echipajul medical a mers pe jos aproximativ 2 km. Bărbatul a fost găsit cu o ușoară hipotermie, conștient. Acesta prezenta o plagă împușcată la nivelul coapsei, fiind transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale de specialitate.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a precizat:

”Astăzi, a fost sesizat prin 112, faptul că pe raza localității Rebrișoara, o persoană a fost rănită la o partidă de vânătoare. Aceasta a fost preluată spre a fi transportată la spital.

La față locului a intervenit o echipă formată din polițiști de la Secția 6 Poliție Rurală Năsăud, Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și criminaliști.

În urma primelor verificări, a fost identificată persoana rănită ca fiind un bărbat de 47 de ani, din Parva. Se pare că acesta se afla la o partidă autorizată de vânătoare, desfășurată pe raza fondului de vânătoare nr. 10 Rebrișoara, și ar fi fost împușcat accidental de un vânător în vârstă de 47 de ani, din Rebrișoara.

Cazul a fost preluat de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase care efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”.

Foto cu caracter ilustrativ

8 comentarii

  • Vanatoarea ar trebui interzisa daca nu e una profilactica. Sa te distrezi ucigand din placere e o crima. Cum draqu mai avem legi pentru vanatoare cand toti analfabetii au pusti….ca doara nu scoala ii invata sa fie asa barbari.

  • Astia sunt marii viteji care conduc suv-uri si posteaza pe facebook cum se distreaza ei la vanatoare si cum mananca tocana de vanat. Acum au vanat un picior de om… bravi vanatori are tara care se impusca intre ei. Cocalari de pe valea somesului.

  • Cred că înainte au savurat ceva tărie, ca să aibă curaj să vâneze mistretul, dar ce să vezi, au nimerit altul din specia umană. Cel mai fericit este mistretul.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Padurarul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS