Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale, au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat de 52 de ani din județul Hunedoara, vizat de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Acțiunea a fost organizată în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Polițiștii l-au prins în flagrant delict pe bărbatul de 52 de ani în timp ce vindea un pistol letal, pentru suma de 1.500 de euro. Arma în cauză ar fi fost modificată și transformată într-o armă letală.
Bărbatul de 52 de ani a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar după audieri față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
El a fost dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat instanței competente cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează Poliția.
Patru bărbați din Ghinda implicați într-o bătaie, reținuți
Azi-noapte, în urma probelor administrate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a patru persoane din Ghinda, implicate într-un conflict spontan. În timp ce se aflau într-o livadă din Ghinda, șapte persoane s-u încăierat, agresându-se reciproc. Totodată, unui utilaj agricol care se afla în zonă i-au fost provocate distrugeri.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției, iar după finalizarea audierilor polițiștii au dispus reținerea a patru dintre ele, cu vârste cuprinse între 23-61 de ani. Cei patru se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.
Adaugă comentariu