Social

Căruțaș rănit în urma unui accident la Monariu. Acesta era băut (FOTO)

Un accident în care au fost implicate o autoutilitară și o căruță s-a petrecut luni seară pe DJ 172 G, în localitatea Monariu (comuna Budacu de Jos). Echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD a găsit la locul accidentului un bărbat de 56 de ani, care prezenta un traumatism cranian și alte leziuni.

Echipajul medical a procedat la stabilizarea victimei și evacuarea acesteia către UPU SMURD Bistrița, în vederea continuării investigațiilor medicale, informează ISU Bistrița-Năsăud.


”Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru efectuarea de verificări la un accident rutier care a avut loc pe DJ 172 G, în localitatea Monariu. Au fost implicate o autoutilitară, condusă de un barbat de 33 de ani din Monariu, și un atelaj hipo, condus de un bărbat de 56 de ani din aceeași localitate. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 56 de ani, care a fost transportat la spital. Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,48 mg/l în cazul căruțașului și negativ în cazul conducătorului auto. S-a întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

(Foto: IPJ BN)

Tot luni seară, modulul SMURD de la Garda de Intervenție Beclean a intervenit pe DN 17 D între Săsarm (comuna Chiuza) și Beclean, la un accident rutier. Un autoturism a părăsit partea carosabilă, în urma accidentului o persoană având nevoie de îngrijiri medicale.

”Un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din Baia Mare, pe direcția Salva – Beclean, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns într-un șanț. În urma accidentului, o femeie de 29 de ani din Rebra a fost rănită și transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

1 comentariu

  • Bicicliștii și căruțașii care circulă după lăsarea întunericului beți și fără elemente reflectorizante, sunt, în opinia mea, niște CRIMINALI! Am ajuns să circul noaptea cu o anumită frică, iar asta din cauza faptului că era să dau de mai multe ori peste bicicliști beți sau peste căruțași bine alcoolizați ce conduceau atelaje nesemnalizate.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui florin Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS