Aflaţi pentru prima dată în România, Sleepmakeswaves, una dintre cele mai apreciate trupe de post-rock din Australia, cântă la ediţia de primăvară Basm Festival. Sleepmakeswaves cântă la Bistriţa în cadrul unui turneu care îi poartă prin peste 20 de ţări. Ambele lor albume au fost nominalizate la premiile ARIA (premiile industriei muzicale din Australia). Australienii vor prezenta mixul lor de post rock cu influenţe indie şi electronice la Bistriţa pe 10 aprilie.
Între 10 şi 12 aprilie vor cânta, pe lângă Sleepmakeswaves, Karpov not Kasparov, Douche Beat, Hijack, Borac, Dannilov, Seme, Saboar, Pavlov, Kek, HighRoller, Tight Cherry şi Lucu Chen.
Concertele se desfăşoară în fiecare seară de la ora 21.00, la Casa Armatei (str. Parcului nr. 2).
Accesul pe toate cele 3 zile este 40 de lei. Vineri 10 aprilie accesul este 15 lei < 22.00 > 20 lei. Sâmbătă 11 şi duminică 12 aprilie accesul este 10 lei < 22.00 > 15 lei.
Programul concertelor, pe zile:
Vineri 10 aprilie, ora 21.00 – Sleepmakeswaves, Hijack, Dannilov, Lucu Chen
Sâmbătă 11 aprilie, ora 21.00 – Karpov not Kasparov, Saboar, Seme, Pavlov, Tight Cherry
Duminică 12 aprilie, ora 21.00: Douche Beat, Borac, Kek, HighRoller
Basm Festival este iniţiat de Asociaţia Bistriţa Civică şi face parte din o serie de proiecte pentru promovarea oraşului şi diversificarea vieţii culturale locale.
Ediţia pilot Basm Festival a avut loc între 18 şi 20 iulie 2014, în săptămâna în care Bistriţa a aniversat 750 de ani de la prima atestare documentară sub acest nume, fiind invitate invitate unele dintre cele mai apreciate trupe de rock alternativ, muzică electronică si jazz din România şi Ungaria: Neo, Şuie Paparude, Robin & The Backstabbers, Fanfara Transilvania, Korai Öröm, Aria Urbană, JazzyBIT, Lights Out, Mushroom Story, Baba Dochia, Beat Bang, DJ K-lu, Nuages Quartet, Satellites.
Basm Festival – ediţia de iarnă 2014 s-a desfăşurat în perioada 24-28 decembrie. Au participat Vlad Dobrescu, Dex, Slimrocka, Cris, BVS, Typedef, Bogdan Moldovan, Ionuţ Andrei, Poliglot, Darius & Nicole, Arpy, Radu Mărginean, Cosmin Horaţiu, Mr. Black, Gemini Brothers, Kaleidonescu, Blanilla, Highroller, Dodo, Sebi, Satellites, Lucu Chen, Tight Cherry, Brutto Acuto, Slowso, Diamonds are Forever, DJ Sauce, Nerub, Scars of a Story, Kaidun, In Void.
sper ca se va tine cont de factorul vreme.
Asociatia Bistrita Civica (ABC) este mereu prezenta, prin organizarea de evenimente cultural-artistice in pas cu vremea, precum „Basm Festival”, menite sa aduca o nota de diversificare a vietii culturale locale inchistata de prea multe ori in sabloane de tip „Cantarea Romaniei”. Editia pilot a evenimentului „BASM FESTIVAL” a avut loc in 2014, in legatura cu Zilele Bistritei care mai nou se tin dupa „cum vrea muschii lui Cretu”, in capul caruia este o mare nebuloasa. Dupa cum se stie, prima atestare documentara, care face trimitere la numele de Bistrita, apare la 16 IULIE 1264, intr-un text al Curiei Papale, emis de Papa Urban al IV-lea, prin care se cerea imperativ nobilului Stefan, sa renunte la pretentiile sale hegemonice asupra Bistritei si tinuturilor Rodnei. Asadar, in 2014 s-au implinit 750 de ani de la acest important moment din istoria Bistritei. Cu toate astea primarul Cretu, a stabilit „Zilele Orasului” pentru zilele de 22-24 August, vrand parca sa-si arate nostalgia dupa perioada comunista si dupa ziua de 23 August, cu care Bistrita nu are nici o legatura. De altfel nu-i de mirare nostalgia lui Cretu dupa perioada comunista dupa ce in urma cu cativa ani acelasi Cretu vroia sa aduca la Bistrita statuia unui lider comunist chinez, starnind reactii de dezaprobare din partea populatiei orasului si nu numai.
Prima ediţie a Festivalului Basm, iniţiat de Asociaţia Bistriţa Civică, a salvat insa aceasta aniversare istorica, fiind programata în perioada 18-20 iulie, 2014, respectiv în săptămâna care a marcat aniversarea a 750 de ani de la prima atestare documentară a Bistriţei.
FELICITARi….BISTRITA CIVICA !!!