Recomandări Social

Becleanul, dar și Băile Figa, respectiv satul, fără apă potabilă din cauza unei avarii

Pentru remedierea unei avarii apărute pe rețeaua de distribuție, orașul Beclean – partea de sus, complexul balnear Băile Figa, satul Figa și Podirei rămân, luni 14 noiembrie, fără apă potabilă, între orele 10.00 și 20.00.

”În vederea remedierii unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei, compania noastră anunță întreruperea totală a furnizării apei potabile, luni 14 noiembrie, începând cu ora 10:00 până la ora 20:00, în orașul Beclean – parțial (partea de sus) și total în zona de agrement, Podirei și satul Figa.

Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și se vor lua toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

În urma manevrelor executate pe rețeaua de distribuție a apei potabile, există posibilitatea deprecierii parametrilor calitativi ai apei (creșterea turbidității), fapt pentru care, înainte de consum, consumatorii sunt rugați să lase apa să curgă câteva minute pentru limpezire”, anunță Aquabis.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.