„Primul peco european în plin şantier la Feldru. În curând va fi terminat şi ne vom bucura cu toţii”, a scris pe Facebook viceprimarul comunei, Iacob Sângeorzan. Investiţia în noua staţie de carburanţi îi aparţine companiei Ozana SRL care mai are staţii la Bistriţa, Beclean şi Mijlocenii Bârgăului. După ce va fi inaugurată noua staţie, şoferii vor putea alimenta de aici fără să mai fie obligaţi să meargă până la Năsăud. De asemenea, îşi vor putea cumpăra de la magazinul mixt deschis în staţie produse pentru întreţinerea maşinii, dar şi mâncare.
Tot în comuna Feldru se lucrează şi la amenajarea unor drumuri care fac legătura între sat şi comuna Ilva Mică. „Se lucrează la un drum pe o distanţă de peste trei km care face legătura între comuna Feldru şi comuna Ilva Mică şi care va deservi cetăţenii din Feldru cu locuinţele şi terenurile peste Someşul Mare. Se mai lucrează la terenul sintetic cu vestiare şi la multe altele”, a mai scris, pe Facebook, viceprimarul Iacob Sângeorzan.
Fotografiile de la lucrările de investiţii aflate în derulare au fost apreciate de foarte mulţi localnici, unii plecaţi departe de ţară, care au felicitat administraţia locală pentru că pune umărul la modernizarea comunei.
Mai multe despre proiectele administraţiei locale puteţi citi AICI.
Adaugă comentariu