Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” organizează duminică 14 mai, în comuna Palanca din județul Bacău, evenimentul ”Comemorare Emil Rebreanu 100”, la împlinirea a exact 100 de ani de la moartea fratelui lui Liviu Rebreanu, principala sursă de inspirație pentru romanul ”Pădurea spânzuraților”.
La Primăria Palanca, vor avea loc un simpozion și lansări de carte. Palanca este localitatea unde a fost spânzurat Emil Rebreanu, originar din Maieru.
Ofițerul Emil Rebreanu (n. 17 decembrie 1891 – d. 14 mai 1917) a fost executat prin spânzurare pentru dezertare și spionaj în Primul Război Mondial, după ce fusese prins în timp ce încerca să treacă la conaționalii români. Pornind de la experiența reală a fratelui său, scriitorul Liviu Rebreanu a scris romanul Pădurea spânzuraților (1922), în care personajul principal Apostol Bologa este inspirat de Emil Rebreanu.
Emil Rebreanu s-a născut într-o familie greco-catolică din Major, comitatul Bistrița-Năsăud, acum Maieru, județul Bistrița-Năsăud. Emil urmează clasele primare la Prislop și Năsăud, iar liceul la Năsăud, Bistrița, Turda, Șimleul Silvaniei și iar la Năsăud, absolvind în 1913. Lucrează ca îngrijitor la școala din Prislop, funcționar la garda financiară din Zimbor, ajutor de notar în Măgura Ilvei, în Pata, Nușeni și Bocșa. Are înclinații literare și este membru al societății de lectură Virtus Romana Rediviva de la Liceul din Năsăud.
Emil Rebreanu este încorporat în august 1914. În decursul unui an de luptă, el a fost avansat la gradul de sublocotenent în Armata Austro-Ungară. A luptat în Rusia și în Galiția, suferind răni multiple. Rebreanu s-a remarcat, de asemenea, pe Frontul Italian și a fost decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație acordată de comandanții austrieci unui român. Emil este înaintat la gradul de sublocotenent începând cu 1 ianuarie 1916.
Transferat pe Frontul Românesc în toamna anului 1916, Emil îi scrie, la 9 septembrie 1916, surorii sale mai mari: „Rănile mi s-or vindecat, dar ce-s astea pe lângă cele sufletești de-acum? Și nu mă voi afla bine și nu voi fi liniștit până durează acest război și cât mă va mustra conștiința că poate chiar eu voi omorî… pe Liviu”. Obține o permisie în ianuarie 1917 și își vizitează familia. Revine pe front și hotărăște să li se alăture conaționalilor săi români, în loc să lupte împotriva lor. Astfel, în noaptea de 10-11 mai 1917, a încercat să traverseze frontul către partea română, aducând cu el planurile de împărțire și de poziționare a trupelor austro-ungare din zonă. A fost găsit și arestat de o patrulă de ofițeri imperiali. Judecat de curtea marțială a Brigăzii 16 Honvezi, în data de 12-13 mai, pentru acuzațiile de dezertare și spionaj, a fost degradat și condamnat la moarte. Ca o umilință suplimentară, a fost aleasă ca metodă de execuție spânzurarea. Potrivit martorilor oculari, înainte de a fi executat la orele 22 în ziua de 14 mai, la lumina torțelor, el l-a dat la o parte pe călău și în fața soldaților, mulți dintre ei fiind români aduși acolo ca un avertisment, a strigat cu putere: „Trăiască România Mare!”.
Ordonanța sa, croatul Jovan Kunici, anunță familia de sfârșitul lui Emil Rebreanu prin trei scrisori datate 14 august, 7 și 18 octombrie, scrisori ce sunt păstrate la Muzeul literaturii române și sunt puse în circulație de Tiberiu Rebreanu. ”Pădurea spânzuraților”, romanul scris de fratele său Liviu Rebreanu, îi este dedicat: „În amintirea fratelui meu, Emil, executat de austro-unguri, pe frontul românesc, în anul 1917”. Liviu a aflat de execuție abia în 1919, dar a făcut rapid mai multe vizite în zonă, publicând cartea în cele din urmă în 1922. În momentul în care a aflat despre spânzurare, el se gândise deja la un roman plecând de la scrisorile lui Emil de pe front în care era descrisă atmosfera de acolo. În octombrie 1921, el a fost prezent la deshumarea fratelui său și reînhumarea sa pe pământul fostului Vechi Regat Român, așa cum acesta din urmă a solicitat înainte de a fi spânzurat.[10]
O stradă din Bistrița poartă din 1995 numele lui Emil Rebreanu, una din Năsăud începând din 1996. În anul 2012 a fost dezvelit un monument în memoria sa la granița dintre localitățile Ghimeș-Făget și Palanca din județul Bacău, în apropierea locului unde se crede că ar fi fost spânzurat. Monumentul are patru metri înălțime și este confecționat din piatră și bronz, pe o parte se află efigia sa, în timp ce pe cealaltă este reprezentat Sfântul Gheorghe.
Adaugă comentariu