Social

Biserica ortodoxă din Chiraleș va fi resfințită după ce au fost făcute lucrări de renovare și restaurare

Înalt Preasfinția Sa Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, este așteptat sâmbătă, 17 august, la ora 8.30, la Chiraleș unde începând cu ora 9.00 va oficia slujba de resfințire a bisericii ortodoxe din sat, anunță preotul paroh Horațiu Mureșan.

”După 20 de ani de la ultima sfințire, m-aș bucura să fim împreună cât mai mulți dintre noi, fii ai satului și iubitori ai lui, ca să încununăm multe realizări reușite în această perioadă cum ar fi: căldura în biserică, anexa pentru centrala termică și lemnărie, iar acum prin prelungirea ei vom reusi să finalizăm o toaletă modernă, plus o încăpere de depozitare; reparații complexe la exteriorul bisericii aplicând tencuială
decorativă și piatră pe fundație; am vopsit tabla de pe acoperiș, am schimbat toate jgheaburile, geamurile, candelabrele, am cumpărat trei clopote noi pe care le acționăm electric, am turnat șapă în biserică, am schimbat pardoseala, am pus pavaj împrejurul bisericii etc.

Este în curs de finalizare tot mobilierul din biserică, ce înseamnă: iconostas nou plus pictura de pe el (cel vechi va fi montat în viitoarea capelă), strane, bănci, scaune, dulap, proscomidiar, o ușă – toate sculptate din lemn masiv, mochetă nouă, vom amenaja curtea bisericii semănând gazon și sistem de irigare automat, vom planta arbuști, iluminatoare, o troiță nouă și gard nou de jur imprejurul bisericii etc.

Eu știu și cred că împlinirea și bucuria unui lucru comun ți-o aduce participarea efectivă la el, mai ales când este vorba de biserica în care ne-am botezat, cununat, rugat,…, pe care avem datoria să o îngrijim cu o mare responsabilitate, pentru a o lasă cum se cuvine copiilor noștri.

Acum, când avem cea mai mare nevoie de ajutor, m-am gândit la unitatea noastră tainică ce ne leagă de satul și biserica noastră, ca împreună să încununăm toate printr-o acțiune pe care eu aș numi-o : “Un DAR pentru Biserica copilăriei mele!”.

Cu toate acestea, nădăjduiesc în comuniunea revederii de pe 17 august 2019.

Vă îmbrățișez și vă doresc tot binele!

Cu drag, al dumneavoastră/al vostru prieten Horațiu Mureșan!”

De altfel, preotul paroh Horațiu Mureșan a postat mai multe fotografii din timpul lucrărilor de renovare și restaurare:

Duminică 18 august, IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va oficia Sfânta Liturghie și va binecuvânta lucrările realizate la biserica din Parohia Bârla, Protopopiatul Bistrița.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.