Actualitate

Biserica ”Sf. Ilie” de peste Podul Budacului, sfinţită de IPS Mitropolit Andrei

La 14 ani de la punerea pietrei de temelie, biserica ocrotită de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din Bistriţa, situată pe strada Mihai Viteazul de peste Podul Budacului,  a fost sfințită în duminica a 7-a după Rusalii. Slujba a fost săvârșită de IPS Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, alături de un sobor de aproximativ 30 de preoți și diaconi. După sfințire, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie pe altarul de vară, situat în apropierea lăcașului de cult.

 

În cadrul predicii, IPS Andrei a vorbit despre legătura strânsă dintre starea sufletească și cea trupească, explicând pe baza cărții lui Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, că adesea neputința trupurilor noastre vine din păcatele săvârșite, informează Radio Renașterea.

Mai multe persoane cu deficiențe de auz și vorbire din Bistrița care au asistat la Liturghie au putut să înțeleagă slujba și cuvântul de învățătură rostit de IPS Andrei, cu ajutorul pr. prof. Constantin Onu de la Facultatea de Teologie din Pitești, care a folosit limbajul mimico-gestual pe toată durata Sfintei Liturghii.

La finalul slujbei, IPS Andrei a oferit preotului paroh Constantin Mileșan, Crucea Transilvană, iar fiul său, preotul Cătălin Mileșan, care slujește la demisolul bisericii pentru comunitatea de surdo-muți din oraș, a fost ridicat la rangul de sachelar. Au fost oferite și diplome de aleasă cinstire mirenilor care au sprijinit lucrarea bisericii.

   

”A fost o zi specială pentru credincioșii din Parohia Ortodoxă ”Sfântul Ilie” din municipiul Bistrița, prin sfințirea de către ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a lăcașului de cult. Slujba oficiată de un sobor de preoți a fost una emoționantă, în ciuda caniculei, sute de oameni participând la eveniment. Vreau să îl felicit pe preotul paroh Constantin Mileșan pentru primirea distincției ”Crucea Transilvană” și pe părintele Vasile Cătălin Mileșan pentru primirea rangului de sachelar”, a postat pe Facebook președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, prezent la slujbă alături de alte oficialități.

Parohia „Sfântul Ilie Tesviteanul” din Bistriţa a luat ființă în anul 2000, iar după trei ani s-au demarat lucrarile de construcție ale lăcașului de cult, situat peste podul Budacului pe strada Mihai Viteazul. La mai puțin de un an s-a slujit în demisolul bisericii, iar în 2009 au fost demarate lucrările de pictură a sfântului locaș, lucrări finalizate în 2014. În prezent, la demisolul bisericii Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul din Bistriţa slujește pr. misionar Cătălin Mileșan care oficiază slujbele în limbaj mimico-gestual pentru comunitatea surdo-muților din Bistrița.

Foto: Radio Renașterea. Facebook Radu Moldovan

1 comentariu

  • Daca la sfintirea bisericii au fost doar atatia oameni, apoi sigur intr-o duminica obisnuita nu sunt mai mult de 15-20. Ma mir ca nu a luat popa la bataie pe enoriasi pe acolo, ca nebunul ala e in stare de asa ceva. Doar nu degeba l-au amendat pompierii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.