Circa 20 de organizaţii nonguvernamentale au participat, sâmbătă, la “Bistrița – ONG Fest. Târgul ONG-urilor bistrițene”, organizat de Asociația “Armonia” Bistrița împreună cu Grupul de inițiativă “Euroscola” de la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița. În Ansamblul Sugălete, fiecare organizaţie a venit cu standul propriu, s-au făcut schimburi de idei şi materiale informative, iar trecătorii au putut afla şi cei cine sunt activiştii civici ai oraşului.
„Ideea ne-a venit împreună cu elevii de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu cu care am format Grupul Euroscola prin care se încearcă promovarea unor obiective de patrimoniu. Grupul nostru a ales ansamblul Sugălete, ca şi simbol al oraşului nostru. Am considerat că acest loc era un spaţiu de exprimare civică, iar în zilele noastre am putea organiza chiar un târg civic, fără activităţi comerciale, ONG-urile să se întâlnească, să discute, să fie un forum de întâlnire între organizaţiile bistriţene. Bistriţa e mică, ne cunoaştem fiecare cu fiecare, dar sunt puţine oportunităţi să ne întâlnim unii cu alţii”, a declarat profesorul Claudiu Şular.
Evenimentul a avut ecou la nivel naţional, mai precis la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social care a trimis la Bistriţa o întreagă delegaţie.
„Am cunoscut toate ONG-urile din zonă şi proiectele lor. Noi le-am spus că în momentul de faţă, avem o platformă Conect destinată ONG-urilor. Aici pot să se înscrie cele care au o expertiză într-un anumit domeniu pentru a putea fi invitate la consultări publice. Bistriţa ne-a făcut o impresie bună. Am văzut că sunt multe ONG-uri specializate în servicii sociale, ceea ce este foarte bine şi are un impact mult mai mare în zona aceasta”, a declarat Anca Gherle de la Ministerul Consultării Publice.
La târgul ONG-urilor au participat Amazoanele Bistriţene, Asociaţia Autism Europa, Cercetaşii Bistriţeni, Asociaţia Bistriţa Civică, Automobil Clubul Român, ARFA, Asociaţia Samas, Organizaţia 1 Leu, Interact şi alţii.
Adaugă comentariu