La două săptămâni de la emiterea Ordinului DSU, municipiul Bistrița iese din carantină joi 3 decembrie, ora 05.00. Orașul revine în scenariul roșu, cu restricții aplicabile unităților administrativ-teritoriale unde incidența cazurilor de Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, care a mai fost în vigoare la Bistrița din 28 octombrie și până la momentul intrării în carantină (19 noiembrie).
Restricții de scenariu roșu
Măsurile restrictive pentru scenariul roșu la Bistrița prevăd că restaurantele și cafenelele rămân închise în interior, este suspendată activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, iar activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi acolo. Totodată, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. În continuare, cinematografele rămân închise, fiind interzisă și organizarea de evenimente în instituțiile de spectacole și/sau concerte.
Restricții la nivel național
De asemenea, sunt în vigoare și restricțiile stabilite de Guvern la nivel național: obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice închise și deschise, interzicerea reuniunilor prilejuite de sărbători/aniversări/petreceri în spații deschise și închise (publice și private), interzicerea deplasărilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00 (cu câteva excepții și doar pe bază de declarație pe propria răspundere sau adeverință eliberată de angajator), magazine deschise până la ora 21.00, activități școlare în sistem online. Comerțul în spațiile închise din piețe se va relua la sfârșitul acestei săptămâni.
Comunicatul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud
”Municipiul Bistrița iese din carantină! Începând cu data de 3 decembrie, ora 5.00, restricțiile prevăzute de măsura carantinării municipiului Bistrița se ridică, fapt datorat scăderii constante a numărului de cazuri de coronavirus în acest spațiu.
Dacă la momentul formulării analizei de risc de către Direcția de Sănătate Publică, în vederea obținerii avizului INSP pentru carantinarea municipiului (16.11) incidența de cazuri era de 9,01/1000 locuitori fără focare, astăzi incidența e de 4,98/1000 locuitori (fără focare).
DSP a formulat încă de ieri, 1 decembrie, o nouă analiză de risc pentru a prezenta situația epidemiologică din ultimele 14 zile, aprobată de INSP în vederea ridicării restricțiilor de carantină.
Este de reținut faptul că incidența de azi depășește pragul de 3/1000 de locuitori, astfel că rămân valabile prevederile Hotărârii CJSU nr. 59/27.10.2020, care pot fi consultate aici.
Mulțumim tuturor bistrițenilor care ne-au sprijinit prin respectarea măsurilor! Comportamentul vostru responsabil contribuie zi de zi în lupta pentru limitarea efectelor pandemiei!”.
Mesajul prefectului Stelian Dolha
”După două săptămâni de restricții, am reușit împreună cu voi, dragi bistrițeni, să limităm efectele pandemiei și să reducem numărul de infectări. Să ajungem de la o incidență de 9,01/1000 locuitori fără focare, la 4,98/1000 locuitori (fără focare), într-un timp relativ scurt nu este un lucru mărunt. Vă mulțumesc tuturor pentru că ați fost înțelegători și ați avut răbdarea de a trece aceste două săptămâni deloc ușoare. Vă sunt recunoscător, dar totodată vă adresez rugămintea de a continua cu comportamentul responsabil și în perioada următoare, cea a sărbătorilor. Ne clădim, zi de zi, drumul spre o viață normală, sănătoasă!”.
Iesirea din carantina era destul de previzibila. Ce credeti ca urmeaza, mai ales dupa alegeri? depinde de nuanta, galbena sau rosie…cred ca vaccinul va fi incolor totusi.
eu cu cine votez esti un mare prost !!
Eu votez cu PNL sa nu mai aud inca opt ani de asemenea specimene ca voi estia care ati scris ineptii aici. Vai de voi amaratilor ca rau sunteti dusi cu mintea.
Dacă erați atent (ă) la declarațiile oficiale ale președintelui și ale premierului nu ați fi comentat astfel. Nu se pune problema unui lock down după alegerile parlamentare.
Singura restrictie este sa nu fi prost.