Bistriţa ipocrită şi ţoalele festive

Facem foarte mult caz de felul în care arată centrul nostru de sărbători. Suntem nemulţumiţi când nu avem târg de Crăciun, nu ne place nici cel pe care îl avem. În teorie, am vrea ca totul să arate precum vedem noi la televizor, prin capitalele europene, acele capitale care au fost centrul unor imperii şi care, decenii la rând, au trăit din biruri luate de la ţări precum cea în care întâmplător trăim şi noi. Ne-ar plăcea ca zona să respire eleganţă, bun gust, numai că toate acestea costă. Care dintre dumneavoastră, dacă aţi avea o firmă cu produse scumpe, aţi sta zece zile, la Bistriţa, să îngheţaţi pe pietonal, ca să vindeţi cel mult unul? Aud? Câţi sunteţi dispuşi să lăsaţi măcar o sută de euro la târg şi să plecaţi cu sacoşe încărcate?

Într-un sfârşit de an, s-a întâmplat să vizitez un târg de sărbători din Berlin. Era foarte aglomerat, într-adevăr, dar îmi amintesc perfect că şi foarte scump. În fond, la târg veneau doar micii întreprinzători, cei care fac lucrurile manual, iar ceea ce fac ei e scump. Artizanatul costă, însă germanii înţeleg asta şi nu ezită să dea cinci euro pe un glob pictat manual. Noi, chiar dacă am înţelege – nu văd de ce să nu – facem imediat calculul şi ne dăm seama că nu putem cumpăra prea multe globuri dintr-un salariu minim pe economie şi că, de fapt, prioritatea noastră este să ne plătim facturile la întreţinere, să avem bani de mâncare şi eventual de benzină. Viaţa ne-a obligat să ne mulţumim cu globurile de anul trecut sau de acum cinci ani şi cu brăduţul artificial luat la ofertă din hipermarket. În fond, cine vine să ne facă inventarul globurilor de pe brad şi cine ne întreabă cu cât şi de unde l-am cumpărat?

Degeaba vrea Bistriţa să emită pretenţii de oraş elitist. Adevărul este că suntem extrem de departe de ce ne imaginăm unii dintre noi că suntem. Pentru mine, cel mai bun barometru e oferta culturală. La concerte simfonice, abia dacă se ocupă toate locurile din Sinagogă şi nu cred să aibă mai mult de o sută. La piese de teatru e şi mai puţină lume, la expoziţii sau recitaluri aproape că sunt toate scaunele goale. Lansările de carte sunt absolut dezolante, iar prezentările de modă – mai nou văd că ne ocupăm şi cu aşa ceva – au devenit evenimente de partid. Numai că nici aici nu stăm prea bine la capitolul manechine. Dacă nu găsim eleve care să îmbrace diverse ţinute, apelăm la oameni de rând. Totuşi, încă nu au auzit pe nimeni să se plângă de faptul că prezentările cu pricina sunt la ani lumină distanţă de cele de la Milano. Ar trebui să avem şi aici pretenţii dacă ne ocupăm cu impunerea unui standard de viaţă urban în sătucul nostru cu mai multe uliţe.

Soprana Anita Hartig a susţinut un concert în vară, pe pietonal. Aşa cum ştiţi, ea cântă la Opera de Stat din Viena. Dacă vă uitaţi pe site-ul operei, veţi vedea că un bilet la un spectacol poate să coste chiar şi 200 de euro. Acasă însă, ea a cântat gratuit, ocazie cu care multe persoane cu pretenţii din oraş au venit să o asculte, vezi Doamne. Unii s-au aşezat chiar în primul rând şi s-au apucat de butonat telefoane şi de postat pe Facebook. Ce vreţi mai mult de atât? Nici măcar nu le-a trecut prin cap că şi artistul de pe scenă se uită în public şi că are nevoie să vadă ce stârneşte muzica lui în sufletele ascultătorilor. Pentru mine a fost mai mult decât suficient acest tablou. Bistriţa cu pretenţii, de fapt, nu ar trebui să emită nicio pretenţie fiindcă musteşte de ipocrizie, e în mare parte o adunătură de ţopi şi ţoape în ţoale festive cu etichetele la vedere. Văd oameni care blamează atmosfera din Bistriţa, dar pe care nu i-am văzut la niciun eveniment cultural, niciodată. Ei cer, de fapt, în teorie, lucruri de care nu au nevoie, evenimente la care nu s-ar duce în ruptul capului. Ar rupe uşile dacă ar veni Guţă să le cânte la Polivalentă. Nu ar ezita să arunce spre el cu 200 de euro, dar nu ar da aceiaşi bani pentru un concert simfonic al unui artist de talie mondială.

Nu toată lumea din Bistriţa e săracă şi trăieşte din salariul minim pe economie, sunt de acord cu asta. Există o pătură foarte bogată, dar care aproape că nu are nimic de-a face cu acest oraş în afară de faptul că de aici se îmbogăţeşte. Sunt cei care vara pleacă în vacanţe exotice din care îşi fac şi cumpărăturile, iar iarna la schi, în Austria de unde, de asemenea, vin cu bagajele pline. Nu ar trece prin centrul Bistriţei, pe la târg, nici măcar din întâmplare. Zona e pietonală şi nu e loc prea mult de parcat jeep-uri, iar activitatea lor socială nu e la târguri, ci la SPA, în cabinete de cosmetică şi la gym.

Eu vreau să-i întreb de ce nu rămân în străinătate dacă sunt atât de nemulţumiţi de ţara lor, de oraşul în care trăiesc şi de la care au mereu pretenţii. Nu e la fel de simplu de făcut bani în ţara târgurilor de Crăciun amenajate cu stil şi cu gust?

Cristiana Sabău