Actualitate

Bistrița-Năsăud, în top 10 județe cu cel mai mare număr de profesori tineri

În județul Bistrița-Năsăud lucrează 388 de profesori care au vârsta sub 30 de ani, ceea ce reprezintă 11.25% din totalul cadrelor didactice (3447), ceea ce situează județul pe locul opt la nivel național, conform edupedu.ro.

Pe primul loc se află județul Sibiu, cu un procent de aproape 14% de profesori cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani. Locul al doilea este ocupat de județul Cluj cu 13%, iar pe locul al treilea județul Giurgiu cu un procent de aproape 13%.

Capitala ocupă locul al patrulea cu 12.32% de profesori din categoria de vârstă menționată anterior, județul Brașov ocupă locul al cincilea, cu un procent de 12.13% de profesori cu vârsta între 18-30 de ani, și este urmat de județele Iași, Arad, Bistrița-Năsăud, Timiș și Ilfov.

La polul opus, județele cu cel mai mic procent al cadrelor didactice, din categoria de vârstă 18-30 de ani, sunt: Teleorman (5.09), Gorj (5.59%) și Caraș-Severin (6.16%).

În statistica Ministerului Educației, sunt în total 201.609 de cadre didactice la nivel național.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.