ACTUALIZARE Secţiile de votare s-au deschis duminică dimineaţa, la ora 07.00, bistrițenii fiind aşteptaţi să îşi aleagă reprezentanţii în Parlament pentru următorii patru ani. La acest scrutin s-a revenit la votul pe liste de partid. Județul Bistrița-Năsăud va avea cinci deputați și doi senatori. Urnele se închid la ora 21.00.
Până la ora 8.00, în Bistrița-Năsăud votaseră 2.239 de persoane, iar până la ora 10.00 – 3,6% (9.600 persoane). Ora 11.00: 5,7% (15.000 de persoane). La ora 11.15, în Bistrița-Năsăud prezența la vot era de 6,15%, sub nivelul mediei pe țară, 7,5%, aflându-se pe ultimul loc în clasamentul pe județe. La ora 12.00, prezența la urne în BN era de 8,24%, penultimul loc din țară, peste Maramureș (8,21%).
La ora 13.00, prezenţa la vot era de 12,92%, iar la ora 14.00 – 16,22% (42.500 de persoane). La ora 15.00, votaseră 19,82 % dintre alegători (51.975), judeţul fiind în continuare printre codaşele ţării. Ora 15.00 – 21,6%, BN pe locul 5 de la coadă. Ora 16.00 – 23,8% (62.000 de alegători). Ora 17.00 – 27,6% (circa 72.000 de votanți). Ora 18.00 – 31,5% (peste 82.600 de alegători).
Ora 19.00 – 34,01% (peste 89.000 de votanți). La ora 20.00, prezenţa la vot era de 35.72% (93.630 de alegători).
Ora 21.00 – final, 36,64% (96.049 persoane).
Prezența la urne în timp real, aici!
La alegerile parlamentare de acum patru ani, prezența la urne în Bistrița-Năsăud a fost de 38,54%, din care 36,62% în mediul urban şi 39,80% în mediul rural.
Exit-poll național
Stiripesurse.ro prezintă cifre exit-poll.
La ora 11.00: PSD – 45%, PNL – 25%, USR – 7%, ALDE – 6%, UDMR – 5%, PMP – 5%, PRU – 2%, PER – 1%, ANR – 1%, Nu răspund – 3%
La ora 13.00: PSD – 47%, PNL – 28%, USR – 8%, ALDE – 4%, UDMR – 4%, PMP – 3%, PRU – 2%, PER – 1%, ANR –1%, Nu răspund – 2%
La ora 15.00: PSD – 48%, PNL – 23%, USR – 9%, ALDE – 5%, UDMR – 5%, PMP – 4%, PRU – 3%, PER – 0,5%, ANR – 0,5%, Nu răspund – 2%
La ora 17.00: PSD – 46%, PNL – 22%, USR – 11%, ALDE – 6%, UDMR – 5%, PMP – 4%, PRU – 3%, PER – 0,5%, ANR – 0,5%, Nu răspund – 2%
Potrivit exit-poll IRES, la ora 17.30: PSD – 46%, PNL – 22%, USR – 9%, ALDE – 6%, UDMR – 5%, PMP – 4%, PRU – 3%
La ora 19.00: PSD – 45%, PNL – 21%, USR – 14%, ALDE – 5%, UDMR – 5%, PMP – 4%, PRU – 3%, Alții/ Nu răspund – 3%
Secții de votare
Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa. Mai exact, puteți vota doar în judeţul în care aveți domiciliul. În cazul în care nu vă aflați în localitatea unde aveți domiciliul sau reşedinţa, puteți vota în orice secţie de votare din judeţ.
În judeţul Bistriţa-Năsăud sunt organizate 313 secţii de votare, dintre care 83 secţii de votare în mediul urban şi 230 secţii de votare în mediul rural.
Numărul alegătorilor la nivelul judeţului este de 262.177 de persoane înscrise în listele electorale permanente. Dintre aceştia, posesori de cărţi de identitate sunt 242.136.
Numărul total de buletine de vot tipărite este de 583.666.
Aici secțiile de votare din Bistrița-Năsăud.
Ordinea partidelor pe buletinele de vot
Aici macheta buletinului de vot pentru Camera Deputaților
Aici macheta buletinului de vot pentru Senat
Listele complete de candidați
Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE): Camera Deputaților – 1. Ioan Țintean, 2. Ioan Monița, 3. Traian Simionca, 4. Mariana Vlad, 5. Claudiu Sorin Roșu Mareș, 6. Pompei Cocean, 7. Petru Nicolae Popescu / Senat – 1. Ioan Simionca, 2. Dorel Oltean, 3. Ioan Sebastian Cifor Tiniș, 4. Simona Konradi
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR): Camera Deputaților – 1. Antal Attila, 2. Decsei Atilla-Lehel, 3. Kovacs Zsolt, 4. Papp Andrei, 5. Vaida Szilard, 6. Pașca-Biro Anna-Maria, 7. Szilagyi Ileana / Senat – 1. Borsos Karoly-Laszlo, 2. Deak Zoltan, 3. Veszi Kinga, 4. Gheorghe Reman
Partidul Național Liberal (PNL): Camera Deputaților – 1. Robert Ionatan Sighiartău, 2. Doris Gabriela Moldovan, 3. Vasile Marc, 4. Sorin Hognogi, 5. Ovidiu Udrescu, 6. Ovidiu Iosif Florean, 7. Florin Oltean / Senat – 1. Ioan Turc, 2. Dorin Mircea Dobra, 3. Claudia Pui, 4. Ionel Ropan
Partidul Social Democrat (PSD): Camera Deputaților – 1. Adriana Doina Pană, 2. Vasile Daniel Suciu, 3. Alexandru Pugna, 4. Ana Gabriela Burduhos, 5. Daniel Mihai Cotul, 6. Liana Nedelea, 7. Petru Traian Pavel / Senat – 1. Ioan Deneș, 2. Ioan Claudiu Grigore, 3. Gabriela Onul, 4. Ciprian Oprea Ceclan
Partidul Verde (Verzii): Camera Deputaților – 1. Ioan Lucian Moldovan, 2. Marius Horea Bălan, 3. Gavril Ioan Rusu, 4. Ștefan Sălăgean, 5. Claudia Alexandrina Creucu, 6. Georgiana Teodora Tudorache, 7. Tiberiu Costin / Senat – 1. Ioan Ștefan Anbruș, 2. Cristian Ioan Țetcu, 3. Mihaela Precup, 4. Florea Filipoi
Partidul România Unită (PRU): Camera Deputaților – 1. Viorel Cotuțiu, 2. Viorel Feldrihan, 3. Dorina Rodica Odorhean, 4. Ioan Tîrziu, 5. Floare Pop, 6. Mirela Odorhean, 7. Dumitru Bota / Senat – 1. Ioan Mate, 2. Simion Baciu, 3. Ioan Felecan, 4. Marițica Roman
Uniunea Salvați România (USR): Camera Deputaților – 1. Cristina Ionela Iurișniți, 2. Ovidiu Alexandru Dumitrașcu, 3. Ana Maria Bulbuc, 4. Dorel Gheorghe Mărgărint, 5. Tudor Petru Ștefănuț, 6. Călin Stan, 7. Ioan Emilian Gabor / Senat – 1. Toth Attila Lorand, 2. Ileana Zamfira Crișan, 3. Vasile Adrian Pintea, 4. Claudiu Dan Nistea
Partidul România Mare (PRM): Camera Deputaților – 1. Ioan Ștefan Zară / Senat – 1. Lucian Valerian Zară, 2. Lucia Zară
Alianța Noastră România (ANR): Camera Deputaților – 1. Maria Floarea Acu, 2. Vasile Adrian Zegrean, 3. Octavia Pop, 4. Cristina Acu, 5. Roxana Claudia Marian, 6. Emil Someșan, 7. Sabina Maria Acu / Senat – 1. Ioan Someșan, 2. Claudia Chira, 3. Onoriu Rațiu, 4. Dana Mihaela Zdrăbău
Partidul Ecologist Român (PER): Camera Deputaților – 1. Mircea Archiudean, 2. Alexandru Bogdan Filimon, 3. Angelica Mihaela Homorean, 4. Mădălina Drăguș, 5. Partene Olar, 6. Ioan Deneș, 7. Viorel Grapini / Senat – 1. Teodor Ioan Mârza, 2. Adriana Ioana Cindrea, 3. Gheorghe Zbânca, 4. Daniel Sorin Toniuc
Partidul Mișcarea Populară (PMP): Camera Deputaților – 1. Ionuț Simionca, 2. Diana Petruța Orșan, 3. Oana Andreea Săcălean, 4. Vasile Ioan Bindea, 5. Adrian Mihai Bodiu, 6. Vlad Lucian Negrea, 7. Petrică Paul Munteanu / Senat – 1. Ioan Caius Cârcu, 2. Grigore Iuga, 3. Adrian Stoica, 4. Edith Elena Pomană
Partidul Socialist Român (PSR): Camera Deputaților – 1. Ioan Cherecheș, 2. Susana Lucica Marcu, 3. Elena Ana Borzași, 4. Adnan Habash / Senat – 1. Lucica Adriana Cherecheș, 2. Viorel Șomodean.
Numărarea voturilor şi completarea proceselor verbale, înregistrate video
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a implementat sistemul informatic de monitorizare a scrutinului, care are ca obiect scanarea cărţii de identitate. De asemenea, procesul de numărare a voturilor, după încheierea scrutinului, va fi înregistrat video pentru a se evita fraudarea scrutinului.
Astfel, numărătoarea voturilor şi completarea proceselor verbale se vor face fără a se întrerupe înregistrarea.
Peste 400 de polițiști, la datorie
Poliţiaa luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe întreaga durată a desfăşurării alegerilor. La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, peste 400 de poliţişti vor fi angrenați, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral, suplimentar față de dispozitivul curent, în vederea asigurării măsurilor de pază şi protecţie și de ordine şi linişte publică și prevenirii oricăror fapte antisociale. De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud va desfășura activități, în vederea gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral.
Cum se distribuie mandatele
La alegerile parlamentare de duminică, românii vor alege 464 de parlamentari, prin votarea unor liste judeţene ale competitorilor electorali. Distribuirea mandatelor va fi făcută printr-un soft special, în două etape: mai întâi la nivelul fiecărei circumscripţii, apoi la nivel naţional. Legea nu va permite creşterea numărului de aleşi faţă de cei 464, aşa cum s-a întâmplat în 2012.
Prima etapă presupune stabilirea unui coeficient electoral, care este unic fiecărei circumscripţii (judeţ), atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat. Acest coeficient este stabilit prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate la nivelul circumscripţiei la numărul de deputaţi şi, respectiv, de senatori ce urmează să fie aleşi pentru fiecare judeţ, număr care a fost deja stabilit. Coeficientul electoral va fi numărul întreg, fără zecimale, care va rezulta din această împărţire. Fiecărei liste a competitorilor electorali i se va repartiza atâtea mandate de câte ori coeficientul electoral al circumscripţiei electorale se include în voturile valabil exprimate pentru acea listă. Atribuirea mandatelor va fi făcută, în această primă etapă, de către biroul electoral de circumscripţie, în ordinea înscrierii candidaţilor pe listă.
În cazul foarte probabil în care, după această etapă, vor rămâne voturi neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, ele vor fi transmite BEC pentru o repartizare la nivel naţional, dintr-un „coş” în care se vor aranja în ordinea mărimii, pentru fiecare competitor electoral. Numărul voturilor astfel obţinute de fiecare partid politic, alianţă politică şi alianţă electorală se va împărţi la 1, 2, 3, 4 etc., făcându-se atâtea operaţii de împărţire câte mandate nu au putut fi atribuite la nivelul circumscripţiilor electorale în prima etapă. Câturile rezultate din împărţire, indiferent de lista din care provin, se vor ordona descrescător. Operaţiile se vor încheia când numărul câturilor va deveni egal cu numărul de mandate neatribuite. Va rezulta astfel un nou coeficient, de data aceasta naţional, care este egal cu câtul cel mai mic obţinut din seria de operaţii anterioare, în limita numărului de mandate neatribuite. În această etapă, mandatele rămase vor fi împărţite competitorilor electorali pe baza unei noi împărţiri, care să arate de câte ori coeficientul electoral naţional se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate rămase neutilizate sau inferioare coeficientului de circumscripţie de la prima etapă, cea judeţeană.
Azi dis de dimineata ,fiind in drum spre servici…..am vazut oameni batrini mergind la vot . Deci e clar ca Psd va cistiga alegerile detasat.nu e nici o emotie. Acesta este un ,,barometru,, perfect care il urmaresc de ani de sile .si functioneaza cu precizie.
Cred ca Pugna rateaza parlamentul. Hiii.hi…hiiii….!
Succes psd! !!!
Orice numai să nu ajungă Doris și cu Turc in parlament
Daca se face timp frumos si ies tinerii la vot, castiga dreapta unita.
azi pe la 12,30, la ieşirea din biserică, am intrat într-un magazin de colt, unde, în faţa mea doi cumpărători aveau în coş: primul 1 sticlă -pet 2,5 l bere şi 2 pachete de tigări, iar al doilea 3 doze bere şi 2 pachete de ţigări şi unul de seminţe.
Amândoi au plătit cu bonuri de masă.
Se discuta de vo, t şi unul zice: nu mă duc că ne scot ochii cu câteva bonuri de masă, pe care le măresc inainte de alegeri.
Am văzut roşu (psd) înaintea ochilor şi mi-am zis : ţară, ţară, vai de tine, câte guri leneşe ai de hrănit şi cât de puţin respect primeşti !
Nici măcar un vot la 4 ani – dacă nu-i pe bani, nu-l capeţi.
Am votat la Ambasada României la Copenhaga.
Marea majoritate a alegātorilor erau tineri. Pāreau oameni de treabā, civilizati si imbracati frumos. Cred ca erau studenti.
Oameni care nu fac Romania de rusine .
La Kaufland trebuiau deschise 2 sau 3 sectii de vot!!@