Actualitate

”Bistriţa, o zi fără autoturism”. Şarpe din PET-uri, mascota campaniei, pe pietonal (FOTO)

Primăria Bistriţa a organizat sub motto-ul ”Străzile noastre, alegerea noastră”, în cadrul Săptămânii mobilităţii europene, ”Ziua fără autoturism” (22 septembrie), traficul rutier fiind închis pe străzile Dornei şi Gh. Şincai şi în Piaţa Centrală. O mascotă realizată din PET-uri de elevii de la Liceul de Arte ”Corneliu Baba”, ”Oscar, şarpele hoinar”, a fost expusă în centrul istoric.

În fiecare an, numeroase oraşe din întreaga lume organizează în ziua de 22 septembrie, sub logo-ul ”În oraş, fără autoturism”, o zi în care cetăţenii renunţă la mijloacele de transport personale în favoarea mijloacelor de transport în comun, a celor nepoluante – biciclete, trotinete, role – sau aleg chiar mersul pe jos.

În cadrul Săptămânii europene a mobilităţii, Primăria Bistriţa s-a alăturat campaniei ”Ziua fără autoturism”, traficul rutier fiind închis pe str. Dornei, Piaţa Centrală şi str. Gheorghe Şincai, lucru care a generat blocaje în trafic pe mai multe străzi din zona centrală.

Pe pietonalul Liviu Rebreanu a fost expusă mascota ”Oscar, şarpele hoinar”, realizată din PET-uri de către elevii Liceului de Arte ”Corneliu Baba”, coordonaţi de profesorii Radu Hangan şi Paul Târziu, în cadrul campaniei naţionale Traffic Snake Game care promovează mersul cu bicicleta sau pe jos, ori folosirea mijloacelor de transport în comun.

Pe străzile închise circulaţiei rutiere, copii de grădiniţă au desenat pe asfalt în cadrul acţiunii ”Bicicleta mea”, iar pe scena de pe pietonal prichindeii au învăţat mişcări de dans în cadrul unui flashmob organizat de Reborn Studio.

Programul a fost dat peste cap din cauza ploii, o serie de acţiuni fiind anulate, printre care şi turul ciclist al oraşului, care va avea loc la o dată ce va fi anunţată ulterior.

”Având ca slogan „Străzile noastre, alegerea noastră!”, Săptămâna europeană a mobilităţii 2014 are scopul de a reevalua modul în care privim spaţiul urban şi încurajează oamenii din întreaga Europă să creeze tipul de oraş în care doresc să trăiască. Scopul acţiunilor este acela de a încuraja locuitorii oraşelor să aleagă mijloace de transport nepoluante sau cât mai puţin poluante. Astfel, este recomandatã renunţarea la deplasarea cu autoturismul personal atunci când pot fi folosite mijloace de transport în comun, bicicleta sau chiar mersul pe jos”, au precizat organizatorii.

1 ziua fara autoturism 2014 2 ziua fara autoturism 2014 3 ziua fara autoturism 2014 4 ziua fara autoturism 2014 5 oscar sarpele hoinar 6 reborn ziua fara autoturism 7 oscar sarpele hoinar 8 oscar sarpele hoinar 9 reborn ziua fara autoturism 10 oscar sarpele hoinar 11 reborn ziua fara autoturism 12 oscar sarpele hoinar

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.