Sănătate

Bistrița, premiată pentru planificare urbană sustenabilă la Forumul Orașelor Verzi

La Forumul Orașelor Verzi 2023, care a avut loc în acest sfârșit de săptămână la Brașov, orașul Bistrița a obținut Premiul pentru planificare urbană sustenabilă.

”Municipiul Bistrița, premiat la Forumul Orașelor Verzi 2023!

Am participat la cel mai important eveniment dedicat mediului înconjurător, organizat la Brașov – Forumul Orașelor Verzi.

Sub egida Schimbăm perspectiva. Îmbrățișăm transformarea. Alegem acțiunea. Împreună, conferința a adus în prim-plan ideea că ne aflăm într-un moment critic al istoriei noastre și a îndemnat la o schimbare de paradigmă în abordarea problemelor legate de mediu și de viitorul orașelor din România.

La Forumul Orașelor Verzi, municipiului Bistrița i-a fost decernat Premiul pentru planificare urbană sustenabilă, distincție oferită de Asociația Municipiilor din România.

Încă o dovadă că proiectele implementate la Bistrița sunt apreciate la nivel național, iar impactul acestora în comunitate este circumscris celor mai noi politici de mediu. Reamintim că, recent, într-o competiție organizată de Comisia Europeană, Bistrița a fost finalistă Green Leaf, alături de orașele Elsinor din Danemarca și Velenje din Slovenia.Vom continua să urmărim o dezvoltare urbană care ține cont de provocările climatice, cu reducerea poluării și protejarea elementelor de biodiversitate citadină”, a transmis primarul Ioan Turc.

8 comentarii

  • Felicitări primarului că face lucruri bune pentru oraș, pe care cei din afară le văd ușor, doar unii de pe aici au ochelari de cal.

    9
    31
    • Atentie, proiectele cele mai multe sunt de pe vremea lui Cretu!!! cele mai multe!!!! Orasul de azi e numai praf si beton, uscan, neaspirat, maturat dintr-o parte in alta!!!

      3
      1
  • Premiul este primit pentru planificare , nu pentru realizari ! Parca (municipiul Bistrita)a mai fost premiat pentru aceiasi treaba la alt forum. Daca cei care au acordat premiul ar pasi pe „covorul verde” al Bistritei s-ar lua cu mainile de cap.

    20
    1
  • Domnule Balan, nimic??
    Langa primărie se usca toți copaci , betonul este până lângă ei.
    Nu mai vedeți domnule Balan nici fel mai mare specialist din direcția de servicii nu vede?
    Ști amuțit?

    18
    2
  • Cel care imi scri te rog cauta in stenogramele de sedinte din CL unde ai toate materialele legate de ceea ce intrebi .
    Hai noroc si fi mai atent cand vrei sa cauti ceva anume legat de activitatea mea de civic si ong-ist.

    1
    8
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.