Actualitate

Bistrița va avea bazin olimpic, anunță primarul Ioan Turc: Investiția de 7-8 milioane euro se va face

”O veste bună pentru bistrițeni: orașul va avea bazin olimpic. Am anunțat intenția noastră cu ceva timp în urmă. La București am avut discuții cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și cu directorul general al CNI Manuela Pătrășcoiu, iar lucrurile sunt clare. Există confirmarea fermă că investiția de aproximativ 7-8 milioane de euro se va face. Astfel, orașul nostru va intra în clubul select al municipiilor care dețin o asmenea infrastructură”, a declarat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

Bazinul olimpic ar urma să fie construit în zona Dealului Cocoș din Unirea, pe amplasamentul Aqua Park-ului demarat de fosta administrație cu bani de la bugetul local și la care actualul edil-șef al orașului a renunțat pentru că era ”o lucrare extrem de scumpă și deficitară din punct de vedere tehnic pe de o parte, iar pe de altă parte deoarece costurile ar fi urmat să fie suportate integral de Primăria Bistrița”.

În schimb, un complex acvatic se va face cu bani europeni în locul fostei baze Mecanica, acolo unde municipalitatea intenționează să realizeze numeroase facilități pentru agrement.

El a afirmat că Programul ”Școala de înot” este în procedură, urmând ca 1.500 de elevi din clasele 0-IV să înceapă cursurile de înot în acest an, primii urmând să fie școlarii din clasele III-IV. ”După ce vom avea un bazin olimpic, tot acest proces se va derula mult mai ușor, cu costuri mai mici și cu rezultate mai bune. Îmi propun ca la Bistrița să organizăm un centru olimpic de înot”.

20 comentarii

  • Bine ca are Becleanul Aqvapark si noi nu suntem in stare la Bistrita sa-l facem. Trebuie sa mergem la Figa. Acolo s-a putut face. Aici ne trebuie banii ptr patinoar sintetic.
    Unde nu-i cap, vai de picioare!

    • Primarul si echipa de la Beclean le da clasa celor de la primarie care desi is multi, nu fac nimic.
      Ar putea candida la Bistrita primaru din Beclean, ca poate ar face ordine si in orasu nostru.

  • Eu ii urez succes domnului primar dar cu siguranta nu a facut un calcul bun. Costurile de intretinere a unui bazin olimpic sunt o piatra de moara foarte grea pe o municipalitate atat de micuta. Programul la care face referire este abia la inceput de drum iar primaria acorda doar 20 de lei pe o lectie de inot ceea ce este mult sub pretul practicat la orice alt bazin de inot din tara. De ce 20 de lei? Pentru ca in 2000toamna au mai stabilit un „program al saraciei” la care tot 20 de lei acordau si intre timp nu a aparut inflatie deloc….de peste 109 ani acelasi pret il plateste autoritatea locala care an de an creste cu rata inflatiei doar redeventele si alte taxe dar nu acorda nimic in plus. Primaria din nou se avanta in tot felul de investitii care in esenta vor sa ridice nivelul de trai, ceea ce nu este rau, doar ca prin ele in loc sa ajute mediul de afaceri, il concureaza si-l ingroapa. Va dorim succes domnule primar liberal in acte!

    • „Bă ești nebun”.. ăsta visează avioane și noi ne rupem mașinile prin oraș , gunoaie și praf cât cuprinde, incompetenta în primărie cat cuprinde..ah auzeam că mai cumpără niște laptop uri performante pentru o parte din angajați, bineînțeles nu pentru oricare ci pentru „specialiști”:))). Ce sărăcie,o dăm pe lux și opulență dle și noi nu ne putem kk de foame. Un nou capitol din romanul ” Turc și fanteziile lui”.

  • Da, lucrurile sunt clare. Cât timp va fi Turc primar n-o să vedem nicio investiție în baze sportive. Cele existente vor fi în continuare administrate la fel de prost și mai mult decât atât.
    Ca să avem tabloul complet al șanselor bazinului olimpic trebuie adăugată și declarația următoare făcută cu putin timp inainte de a se intalni cu dl ministru Cseke:
    „Am efectuat o vizită de lucru la Institutul Geologic al României, institut de cercetare în domeniul geologiei, geochimiei, geofizicii și teledetecției, unde, împreună cu ….secretarul de stat Terente Ciui, am purtat discuții cu privire la posibilitatea efectuării de studii geofizice care să releve existența resurselor geotermale în Bistrița.
    Ținând cont de creșterea costurilor cu energia, investițiile publice majore, ca bazinul de înot olimpic din zona Cocoș …trebuie să aibă în vedere și diminuarea cheltuielilor energetice.
    Aștept cu interes rezultatul noilor studii despre care am convenit azi că vor fi efectuate mai aplicat în zona Bistriței”, explică primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc.
    Ca să concluzionăm, primarul Turc este în faza în care inventează apa caldă. În acest moment există dezideratul ca noile studii să se facă mai aplicat. Duamne Ajută!

  • Un vechi proverb spune că “inteleptul invată din greselile altora, desteptul invată din greselile proprii, iar prostul nu invată niciodată.” Se pare ca Ioan Turc a invătat ceva din greselile fostului primar Ovidiu Cretu, cel care la inceputul anului 2020, a demarat lucrările de de construire a unui aqapark pentru pentru care nu exista finantare. Ar fi existat o posibilitate de finantare a investitiei respective cu fonduri guvernamentale, insa incompetentii nu au stiut sa profite de ea. Astfel, in vara anului 2019, li s-a sugerat celor din administratia locală schimbarea denumirii proiectului ”Complex de Agrement Acvatic Aquapark Bistrița” în ”Complex Sportiv Acvatic în Municipiul Bistrița”, pentru a se putea incadra la „Programul Bazine didactice de înot”, devenind astfel eligibil la finantare cu bani de la Compania Națională de Investiții (CNI), inafară de partea de agrement care include toboganele aquatice. Evident, incăpătânatul Cretu nu a vrut să schimbe proiectul si a solicitat in Consiliul Local inceperea lucrărilor la aquaparc prin alocarea a trei milioane lei din bugetul pe anul 2020, bani cu care s-au făcut săpăturile si s-a turnat fundaţia, pentru o investiţie evaluată la peste 35 milioane lei. In ritmul acesta investitia putea să dureze 10-15 ani.
    Vazi: https://timponline.ro/aquapark-in-wonderland-cu-bani-de-la-guvern-cuvantul-care-ar-putea-face-diferenta-intre-cei-care-il-finanteaza/

    • Minciună! Acest proiect a fost schimbat ,exact așa cum spui tu Sergiu, dar Turc , nu și nu!
      Cum să continue un proiect al fostei administrații?
      Așa e politica la noi !

  • Mă ești nebun ?!
    Locație nu proastă ci deosebit de proastă pe pășunea de la Cocoșu. Se va surpa și bazinul ăsta cum sa surpat bazinul pompelor de zăpada și cum sa surpat și pârtia. Este clar nu mai gândește nimeni în orașul ăsta.

    • Sa amânat darea în folosițină a noi săli polivalente tot din Cocoșul fiindcă sa scufundat și acum trebuie să fie consolidată. Nici nu este gata și trebuie deja consolidată. Politruci ăștia penibili nu învață niciodată din greșeli și se adâncesc în prostie.

    • Stai că asta nu este tot ” specialiști lui ……” din primărie și primarul vor să facă acolo un cartier de blocuri ( trebuie să fac o pauză ca ma pufnit râsul ) tocmai pe dealul care vine la vale.

  • Strandul Mecanica este foarte problema lui a fost că fabrica care îl deține respectiv Mebis a dat faliment și astfel de el nu sa mai ocupat nimeni . Cu mici retușuri și renovări ștrandul Mecanica poate fi repus repede în funcțiune. Faptul că locul este perfect pentru un ștrand este și faptul că IPROEB nici nu a vrut să audă să vândă ștrandul lui și terenurile lui primărie.

  • Asa bre sarakilor…Crețu v a facut s.chiori ,ăsta va scufunda in apa termala in bazine olimpice.Doooaaaamnieee ajutaaaa…

  • O centura ocolitoare care sa fluidizeze traficul din livezile, unire,ar fi mai bună de decât un bazin de scăldat, domnule primar ???? Întrebați și cetățeni,că ei v-au ales !! Nu faceți investiți haotice doar pt buzunarul politic !

    • @ Ion, Ai dreptate dar nu ai cu cine ” ei nu gândește ” mai precis primarul , ” specialiști din primărie ” și mașina de vot oarbă a consilierilor în loc să facă lucrurile ca axa Sărata – Livezile de pe malul râului ei aruncă bani noștri pe lucruri inutile pe care oricum le vor lua alunecările de teren provocate tot de ei de pe dealul Cocoșu.

  • Era frumos la ștrandul Mecanica am petrecut zile foarte faine acolo sper să reușească cei din primărie să-l pună în funcție cât mai repede.

  • Ștrandul Mecanica se poate restaura foarte ușor și redat rapid în folosință până când se va face Aquaparcul. Ar fi o pierdere de timp dacă am așteptat până se vor găsi bani pentru Aquaparc. Ar trebui alocați bani pentru restaurarea ștrandului Mecanica la rectificarea bugetului și repus rapid în funcțiune.

    • Dacă face redeschide ștrandul Mecanica până la următoarele alegeri Turc va avea ceva șanse pentru un eventual de nou mandat că până acum doar cârpeli după alți a făcut Dacă redeschide ștrandu Mecanica ar bifa și el că a făcut ceva aoroape nou în oraș.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.