Actualitate

CSM Bistrița, victorie în ultimul meci acasă din acest an. Ce spune Horațiu Pașca (FOTO-VIDEO)

Echipa de handbal feminin CSM Bistrița a câștigat ultimul meci disputat pe teren propriu în acest an, contând pentru etapa a 9-a a Ligii Naționale, 28-22 (15-11) cu HCM Slobozia. În urma acestui succes, al doilea consecutiv, CSM Bistrița a acumulat 15 puncte și se află pe locul 6.

Cea mai bună marcatoare a formației bistrițene a fost Oana Chirilă, cu 9 reușite. Au mai înscris Alexandra Orșivschi (5), Szilvia Szabo (4), Magdalena Paraschiv (3), Laura Pristăvița (2), Roxana Cârjan (2), Almudena Rodriguez (1), Andreea Bărbos (1), Daniela Rațiu (1).

La meci au asistat și componenții lotului național de culturism și fitness, care va participa la Campionatul Mondial din acest week-end de la Sala Polivalentă, alături de președintele FRCF Gabriel Toncean și Roxana Ciuhulescu, organizator al competiției.

”Mă bucur că am revenit acasă cu o victorie extrem de importantă. Ne era dor de publicul bistrițean”, a spus antrenorul Horațiu Pașca. Iată declarațiile sale:

În etapa a 10-a (18 noiembrie), ultima din 2017, CSM Bistrița va juca în deplasare cu CSM Roman, campionatul urmând să se reia în 10 ianuarie 2018.

Celelalte jocuri din etapa a 9-a: U Cluj – HC Zalău 21-21, CSM Slatina – CSM București 20-26, SCM Craiova – CSM Roman 22-25, Corona Brașov – Măgura Cisnădie 24-25, Rapid București – Dunărea Brăila 25-26, HCM Rm. Vâlcea – Danubius Galați 26-17.

AICI PUTEȚI VEDEA UN ALBUM FOTO

Foto-Video: Facebook CSM Bistrița

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.