Actualitate

Un bistrițean a creat panică într-un avion spunând că are o bombă. El a fost reținut

ACTUALIZARE Procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva bistrițeanului care a afirmat, în avion, că are o bombă în bagaj, declanşând incidentul alarmei false de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca.

Potrivit unei informări transmise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dosarul a fost înregistrat chiar de miercuri, din ziua incidentului.

”În data de 26 iulie 2017 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect incidentul menţionat. S-a dispus începerea urmăririi penale, numitul M.A. (pasager în cursa Cluj-Londra) are calitatea de suspect şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de comunicare de informaţii false, care pune în pericol siguranţa zborului”, se arată în documentul menţionat.

Potrivit sursei citate, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

ȘTIREA INIȚIALĂ Un bistrițean în vârstă de 44 de ani a creat panică, miercuri, într-un avion ce urma să decoleze de pe Aeroportul Cluj-Napoca. El a fost reţinut și este cercetat în prezent de poliţiştii de frontieră pentru infracţiuni pedepsite de Codul Aerian, urmând ca dosarul să fie preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca.

Un avion care trebuia să decoleze, miercuri dimineaţă, de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca cu destinaţia Londra a întârziat aproape trei ore după ce un pasager a afirmat că ar avea o bombă în bagajul de cabină, acesta fiind coborât din avion şi preluat pentru cercetări de către organele abilitate. Alarma s-a dovedit falsă.

Potrivit Poliţiei de Frontieră Române, pasagerul care a creat panică, miercuri, într-un avion ce urma să decoleze de pe Aeroportul Cluj-Napoca spre Londra este un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Bistriţa-Năsăud, căruia i-a fost întreruptă călătoria.

Poliţiştii de frontieră îl cercetează pentru săvârşirea infracţiunii de comunicare de informaţii false care pun în pericol siguranţa zborului, infracţiune prevăzută de Codul Aerian.

Bărbatul este audiat în prezent, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care va continua cercetările şi va lua măsurile legale.

La rândul său, directorul Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo, a declarat, miercuri, presei, că fapta pasagerului este extrem de gravă chiar dacă afirmaţia ar fi fost făcutră în glumă şi se încadrează ca infracţiune în Codul Aerian.

„Cetăţeanul respectiv este cercetat de către Poliţia de Frontieră, urmează să suporte consecinţele, pentru că este foarte grav. Chiar dacă afirmaţia este nereală se încadrează pe Codul Aerian şi va trebui să răspundă conform legii”, a mai spus David Ciceo, potrivit news.ro.

7 comentarii

    • Asta e gluma? Poate ca unii aveau treaba sa ajunga la o anumita ora in Londra nu sa isi piarda vremea pe aeroport ptr.un betiv imbecil. In State, cu putin noroc, era si impuscat.

  • No nu-i bai. Data viitoare mere cu duba cu gratii in concediu. Ba da vesela-i lumea si plina de cotcarii.

    • Prietene , nu toți oamenii din acest oraș sunt la fel ca el , cred ca ești ceva om pe percepția comunismului , toți pentru unul și unul pentru toți , dar nu e așa , eu sunt din Bistrița , la fel ca și el , dar dacă el face acest lucru , asta nu înseamnă ca trebuie sa judeci in continuare persoane pe care nici măcar nu le Cunoști și nu ai auzit nici măcar odată numele lor complet ! Faci greșeală capitala de a judeca , vei ajunge la un moment dat in viața , la momentul in care și tu vei fi judecat , așa că-și bine nu comentai !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui nn Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS