Un tânăr originar din Bistriţa-Năsăud a intrat în acest sfârşit de săptămână în cursa pentru a deveni „Vocea României”. Pentru Origen Todoran (32 de ani) din Bichigiu, un instrumentist care cântă în trupa David & The Six Martini, manageriată de Leonard Muha, a luptat şi Smiley, însă a câştigat, în final, Tudor Chirilă.
La auzul vocii lui Origen, s-a întors primul Tudor Chirilă, urmat fiind de Smiley.
https://www.youtube.com/watch?v=3zZT0cgFEzs&app=desktop
Uimiţi să audă ce prenume are concurentul, juraţii au aflat chiar de la el că acesta este de sorginte egipteană. Origen a spus că este instrumentist într-o trupă pe care a format-o împreună cu fraţii lui.
„Am terminat Conservatorul la vioară în Florenţa şi autodidact, chitară”, a explicat el.
https://www.youtube.com/watch?v=w5hZHyeytUk
Juraţii care s-au întors i-au spus de ce îl vor în echipele lor.
Tudor Chirilă: „Mie mi-a plăcut timbrul. Nu l-am mai auzit în concurs până acum. Nu am înţeles de ce fetele nu s-au întors. La mine, toată lumea lucrează cu toată lumea şi toată lumea asistă la toată lumea, mi se pare normal să aibă deja public. Am cel mai terapeut de voce din România, doamna Gabi Duţescu”
Smiley: „Îmi place vocea ta. Mi se pare că ai posibilităţi nenumărate mai ales în echipa mea. Cu unii dintre concurenţi lucrez separat pentru că unii sunt inhibaţi şi trebuie ajutaţi să meargă în direcţia care îi avantajează”.
Este al doilea bistriţean care intră în ediţia din acest an a concursului „Vocea României”, după Alexa Dragu care a ales să intre în echipa Irinei.
Adaugă comentariu