„Povestea de viaţă pe care a spus-o prin mişcare a hipnotizat şi a emoţionat până la lacrimi! Călin Mureşan a ridicat-o pe Mihaela Rădulescu în picioare şi a cucerit publicul din sală”, anunţă Pro TV pe site-ul româniiautalent.ro. Cu toatea cestea, dansatorul din Năsăud nu a reuşit să adune suficiente voturi din partea publicului care să se califice
Călin Mureşan, care a învăţat primii paşi de dans la Clubul Copiilor din Năsăud de la profesoara Laura Morar, a avut o prestaţie umitoare de dans contemporan la „Românii au talent”, obţinând iniţial patru de DA din partea juraţilor şi calificându-se astfel în etapa următoare. Iată cum s-a prezentat în cea de-a doua semifinală a concursului.
„Tatăl meu a decedat când aveam doar trei săptămâni. La trei ani am fost dat într-un sistem de protecţie a copilului, dar nu am crescut în centru de plasament, ci în familie de plasament, o familie normală, cu doi părinţi modeşti, la ţară. Mama mea e recăsătorită cu un italian, deci e în Italia. Şi-a refăcut familia acolo, deci e ok”, a mărturisit Călin Mureşan, acum student la UNATC Bucureşti.
„Primii pași de dans pentru Călin Mureșan și primele premii sunt cele obținute la cercul de dans modern de la Clubul Copiilor Năsăud sub coordonarea doamnei profesor de atunci, Laura Morar. Felicitări, Călin, pentru prima etapă de la Concursul „Românii au talent” și succes pe mai departe! Felicitări, Laura, pentru aportul tău în cariera de succes a lui Călin!”, a scris Palatul Copiilor Năsăud pe Facebook.
„Călin are o viața complexă, este un copil care a fost abandonat, crescut în familii sociale. Un copil care a muncit mult, care a progresat enorm, acum e student la București la UNATC. Este un personaj atipic, cum numai un artist poate să fie”, a spus Laura Morar, extrem de mândră de fostul ei elev.
Don Elvis a fost nominalizat pentru Premiul de Originalitate, pentru care jurații aleg în fiecare semifinală câte un candidat astfel încât, înainte de marea finală Românii au Talent, publicul să aibă 5 concurenți din care să aleagă. Telespectatorii își votează favoritul și îi oferă premiul de originalitate în valoare de 10.000 de euro.
În ceea ce privește participanții care merg mai departe în marea finală Românii au Talent, rezultatele au stat după cum urmează: OK World Wide a fost pe primul loc în preferințele fanilor emisiunii. Pe locurile doi și trei s-au clasat Eva Timus și George Aghinea, care au impresionat în egală măsură și i-au pus pe membrii juriului într-o situație extrem de dificilă: aceea de a alege, totuși, un număr care să meargă mai departe în marea finală „Românii au Talent” alături de preferatul telespectatorilor.
Mihaela Rădulescu l-a desemnat pe George Aghinea să meargă în Marea Finală. „Una dintre cele două voci ar putea câștiga orice competiție de tipul Vocea României”, a spus Andi Moisescu, iar votul lui a mers către Eva Timus. Andra a decis să îi acorde un vot de încredere lui George și astfel alegerea finală a fost a lui Florin Călinescu. Prin votul sau, juratul l-a trimis pe George Aghinea în Marea Finală Românii au talent 2017.
Premiul în valoare de 120.000 de euro și titul de cel mai talentat român vor fi decernate în finală. Până acum, niciun bistriţean nu s-a calificat mai departe. Zece concurenți vor fi aleși din cele 5 semifinale de către public și juriu, iar un concurent va fi în sezonul acesta Wild Card-ul juriului. Wild Card-ul reprezintă alegerea juraților pentru marea finală, dintre semifinaliştii care nu se vor califica pentru ultima etapă a competiției. Această va fi alegerea lor, criteriile fiind originalitatea, creativitatea și curajul.
Adaugă comentariu